x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii din Belfast se întorc acasă. Irlandezii plătesc cheltuielile de transport

Românii din Belfast se întorc acasă. Irlandezii plătesc cheltuielile de transport

24 Iun 2009   •   00:00
Românii din Belfast se întorc acasă. Irlandezii plătesc cheltuielile de transport

Terorizaţi de atacurile grupărilor rasiste, 100 de ţigani români au decis să se întoarcă în România. În urmă cu aproximativ o săptămână, locuinţele acestora, situate în sudul Belfastului, au fost devastate, în urma mai multor atacuri. Tinerii extremişti au spart geamurile, au lovit uşile caselor şi au scandat sloganuri rasiste.



Cele 100 de persoane s-au hotărât să se întoarcă în România, a anunţat Margaret Ritchie, ministrul irlandez al dezvoltării sociale, citat de BBC News.

Ritchie a precizat că 25 de români au plecat deja spre casă, în timp ce alte 75 de persoane le vor urma exemplul. Numai 14 dintre românii vizaţi de atacuri au decis să rămână în Belfast. Chletuielile cu transportul vor fi suportate de autorităţile irlandeze.

Între timp, un al treilea atacator a fost prins de autorităţile din Belfast. Tânărul reţinut de autorităţi are 21 de ani.

În plus, biserica în care au fost adăpostite 20 de familii de ţigani atacate a fost vandalizată, în noapte de luni spre marţi. Pastorul Malcolm Morgan a povestit că a găsit geamurile biserici sparte.

Circa 100 de ţigani români au fost adăpostiţi, săptămâna trecută, în această biserică, după ce casele lor au fost vandalizate.

antena3.ro

×
Subiecte în articol: observator