Europarlamentarul român Daciana Sârbu şi-a anunţat ieri sprijinul pentru ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, după ce acesta a fost dat în judecată de compania Roşia Montană Gold Corporation.

Daciana, care este membru al Comisiei de mediu şi siguranţa alimentaţiei din Parlamentul European, susţine astfel demersurile Greenpeace, în demersurile organizaţiei ecologiste de a opri procedura de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Roşia Montană. "Acuzaţiile aduse domnului ministru Korodi Attila şi secretarului de Stat Silviu Stoica (dat şi el în judecată de RMGC – n. r.) nu fac decât să ne arate situaţia disperată în care se află RMGC în acest moment, în demersul lor de obţinere a acordului de mediu la Roşia Montană. Este inadmisibil ca această companie să continue să funcţioneze în România după propriile legi! Pe această cale, salut eforturile depuse de toate organizaţiile de mediu care s-au implicat în stoparea acestui demers şi le asigur de tot sprijinul meu!", a precizat europarlamentarul într-un comunicat.
Citește pe Antena3.ro