x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvamont, prima alarmare prin ceas Garmin

Salvamont, prima alarmare prin ceas Garmin

de Redacția Jurnalul    |    06 Sep 2023   •   18:30
Salvamont, prima alarmare prin ceas Garmin

Salvamontiștii din Argeș au intervenit, miercuri, pentru a salva o tânără de naționalitate germană din zona lacului Podu Giurgiului. Alarma a venit prin centrul Garmin SUA, inițiată prin satelit de pe un dispozitiv Garmin, pentru că zona nu are acoperire GSM.

„Prima alarmare prin ceas Garmin! Un grup de 12 tineri germani au campat aseară la lacul Podu Giurgiului. Una dintre fetele din grup își "sucise" glezna, dar a crezut că azi dimineață își poate continuă drumul, însă nu a fost așa”, anunță Salvamont Argeș.

Potrivit salvatorilor montani, alarma a venit prin centrul Garmin SUA, inițiată prin satelit de pe un dispozitiv Garmin, pentru că zona nu are acoperire GSM.

„Adineauri, a fost predată în UPU de către elicopterul SMURD POA B. Grupul isi continua drumul, urmand sa o recupereze pe tanara de 20 de ani la finalul excursiei.”, se arată în finalul postarii pe Facebook

 

 

×
Subiecte în articol: salvamont garmin