x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sanitas, despre proiectul MS: Un general care, în plin război, își înjumătățește armata

Sanitas, despre proiectul MS: Un general care, în plin război, își înjumătățește armata

27 Sep 2021   •   20:23
Sanitas, despre proiectul MS: Un general care, în plin război, își înjumătățește armata
Sursa foto: Victor Stroe

Federația Sanitas a reacționat luni seara, după ce Ministerul Sănătății a publicat proiectul care prevede obligativitatea certificatului digital al UE privind COVID-19 pentru personalul medical: Ați mai văzut vreodată un general care, în plin război, își înjumătățește armata?

„În plin război epidemiologic, cu localități care intră sub cod roșu de Covid de la zi la zi, guvernul Cîțu lansează proiectul de lege care obligă personalul angajat în unitățile sanitare publice și private, sub amenințarea cu suspendarea și apoi desfacerea contractului de muncă, să facă dovada: fie a vaccinării anti-COVID; fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni; fie a unui rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR / antigen rapid, costurile testării fiind suportate de angajați”, au transmis luni seara reprezentanții Sanitas.

Conform acestora, după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, „probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate (oameni care țin să le fie respectat dreptul constituțional de decizie asupra propriei persoane) vor avea contractul de muncă desfăcut”.

„Cu alte cuvinte, domnule , vei reuși să-ți înjumătățești singura care luptă cu pandemia, exact în perioada de vârf a valului 4! Când știi că ATI-urile sunt pline! Când știi că nu ai personal medical suficient iar cel existent este hăituit deja de un an și jumătate de criză sanitară! Când rata de infectare crește vertiginos de la o zi la alta! Când ești conștient că partidul tău, aflat la guvernare (partid la care ți-ai dorit din răsputeri să fii ales președinte), tocmai a desfășurat un congres cu 5000 de oameni prezenți sub același acoperiș, sfidând orice lege și orice bun-simț”, mai spun sindicaliștii din Sănăate.

Aceștia se întreabă cum poate un guvern liberal să gândească o astfel de măsură „în cel mai prost context cu putință” și oferă trei variante de răspuns:
„1. Dintr-o totală lipsă de gândire strategică.
2. Dintr-o totală lipsă de considerație pentru eforturile și sacrificiile celor care lucrează în sistemul sanitar!
3. Dintr-un interes care nu are nimic de-a face nici cu logica unei conduceri raționale, nici cu nevoile și drepturile cetățenilor acestei țări!”

Sanitas anunță că va folosi în perioada următoare toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea acestui proiect de lege.

„Avocatul Poporului spunea că nu este în regulă și nu este drept să faci lucrul asta”

Preşedintele Sanitas a criticat aspru posibilitatea ca cei care ar trebui să îngrijească pacienţii COVID să rămână fără locuri de muncă.

„Așa dintr-o dată, după afirmațiile domnului Cîțu, gata ne repezim şi îi dăm afară pe toţi. Este valul 4! Ne gândim, am văzut la cunoscători 20.000 de cazuri într-o lună. Ce faci? Îi dai afară pe cei care ar trebui să îngrijească? S-a gândit la procentul care există în spitale și că marea lor majoritate au venit bolnavi și nu i-au îmbolnăvit colegii mei?”.

De asemenea, ideea obligativităţii vaccinării este una foarte proastă, în opinia lui Leonard Bărăscu.

„Noi în general ca și federație cu peste 100 de mii de oameni spunem că ok, suntem pentru vaccinare, dar suntem împotriva ideii de a obliga pe oameni. Avocatul Poporului spunea că nu este în regulă și nu este drept să faci lucrul asta.

Dar, aceste opțiuni franco-italiano-germane de a pedepsi și de a-i lua dreptul chiar de la un loc de muncă, nu mi se pare cea mai bună variantă”, a spus Leonard Bărăscu, care a precizat că a solicitat o întâlnire la ministerul Sănătăţii pentru a găsi soluţii”, a spus el la Antena 3.

Certificatul digital al UE privind COVID-19 va fi obligatoriu pentru personalul medical, conform propunerii Ministerului Sănătății.

Potrivit documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității. Măsurile se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale, a precizat Ministerul Sănătății.

„Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sanitas Leonard Bărăscu