Au rupt cordonul de jandarmi, în numele credinței, iar preoții le-au vorbit despre beneficiul consumului de usturoi. Cu amenzi și avertismente date de forţele de ordine, oamenii au purces, în weekendul care tocmai a trecut, în primul mare pelerinaj religios în vremuri de pandemie. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a arătat o altă față a bisericii, cea a preoților care nu poartă măști, care împărtășesc cu aceeași linguriță și care nu păstrează distanţa fizică.
Aproape 4.000 de oameni au trecut prin fața Necropolei Regale din Curtea de Argeș, în ajun și în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Pentru prima dată în istorie, porțile Mănăstirii lui Manole au rămas închise, iar racla cu moaștele Sfintei Filofteia nu au mai fost scoase în fața credincioșilor.
Reguli doar pentru alţii
Slujba s-a ținut afară, iar jandarmii au împărțit cei 3.000 de metri pătrați disponibili la 750 de oameni. Dar pelerinii au venit în număr mai mare, unii fără răbdare și fără să vrea să înțeleagă că trebuie să aștepte să se elibereze locuri în perimetrul creat, ca să poată fi lăsați să intre. S-au îmbrâncit cu jandarmii, au înjurat și au uitat că sunt la biserică, în vremuri de pandemie. Jandarmii i-au ridicat pe scandalagii. Ca să își scape rudele, o femeie s-a aruncat pe jos și s-a prefăcut că leşină, dar a rupt-o imediat la fugă atunci când militarii i-au chemat o ambulanță, să o ducă la spital.
Fără măsuri de siguranţă
Pentru că pelerinii nu au avut acces în biserică, preoții au amenajat afară doua locuri în care oamenii să dea acatiste. În ambele amplasamente, hârtiile cu rugăciuni și numele celor pomeniți erau preluate de preoți fără măşti.
De altfel, nicio față bisericească nu a avut mască de protecţie. Iar la finalul pelerinajului, copii și bătrâni au fost împărtășiți cu aceeași linguriță. Momentul a fost filmat, iar imaginile au apărut în spațiul public și le-au atras atenția polițiștilor: un preot le dă credincioşilor vin sfinţit cu aceeaşi linguriţă, iar altul le atinge buzele celor împărtășiți cu procovățul – pânza care acoperă paharul de împărtășanie. Polițiștii verifică dacă astfel nu au fost încălcate măsurile de siguranță. În ordinul Ministerului Sănătății se menţionează faptul că obiectele de cult atinse de credincioși trebuie dezinfectate după fiecare persoană.
Oficiată de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Calinic, slujba de sâmbătă, 15 august, a avut o predică inedită. Părintele i-a îndemnat pe oameni să mănânce usturoi, pătrunjel și ardei iute, ca să se apere de virusuri.
„Au fost aplicate 7 amenzi în valoare totală de 20.000 de lei. În cele două zile de pelerinaj, 80 la sută din persoanele prezente au fost atenționate că nu poartă corect masca de protecție și că nu păstrează distanța. În această misiune, jandarmii argeșeni au beneficiat de sprijinul colegilor de la Craiova”.
Flavius Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeș