x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Șapte aeroporturi din țară primesc ajutoare de stat de până la 51,5 milioane de lei

Șapte aeroporturi din țară primesc ajutoare de stat de până la 51,5 milioane de lei

22 Dec 2021   •   20:30
Șapte aeroporturi din țară primesc ajutoare de stat de până la 51,5 milioane de lei

Șapte aeroporturi din țară vor primi ajutoare de stat pentru acoperirea deficitului de lichidități cu care se confruntă din cauza crizei generate de pandemia de Covid.

Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, miercuri a fost semnat ordinul comun al ministrului Transporturilor și ministrului Lucrărilor Publice și Administrației, prin care este aprobată schema de ajutor de stat pentru aeroporturile cu un trafic anual cuprins între 200 de mii și 3 milioane de pasageri.

Prin aprobarea ordinului se va asigura acoperirea deficitului de lichidități cu care se confruntă 7 aeroporturi din România, din cauza crizei generate de pandemia de Covid. Este vorba de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, Aeroportul Internațional Iași, Sibiu, Craiova, Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău, Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și de Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Valoarea totală a bugetului schemei de ajutor de stat este de până la 51,5 milioane de lei.

„Schema de ajutor de stat a fost autorizată de către Comisia Europeană, în data de 13.12.2021. Sumele pot fi utilizate pentru achitarea facturilor restante, ceea ce va aduce la echilibrarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale respectivelor aeroporturilor”, a transmis Ministerul Transposturilor.

Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar celelaltte funcționează ca regii autonome de interes regional, în subordinea județelor.

(sursa: Mediafax)

×