x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal la Bookfest: Ion Iliescu, primit cu lozinci anticomuniste

Scandal la Bookfest: Ion Iliescu, primit cu lozinci anticomuniste

10 Iun 2010   •   00:00
Scandal la Bookfest: Ion Iliescu, primit cu lozinci anticomuniste
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Lansarea cărţii lui Ion Iliescu de la Bookfest a fost perturbată de un incident. Trei tineri, membri ai Organizaţiei "Noii Golani", l-au aşteptat pe fostul preşedinte cu afişe care conţineau mesaje împotriva acestuia şi l-au huiduit. Cei trei au fost îndepărtaţi de angajaţii SPP.

Potrivit martorilor oculari, unul dintre tineri a fost bruscat de agentii de paza in timp ce isi spunea parerea, primind cateva picioare de la acestia, insotite de remarca ironica "ai grija, vezi ca o sa cazi".

Afişele aduse de tineri conţineau mesajul "Căutat pentru furtul Revoluţiei din '89, chemarea minerilor în iunie '90 şi ascunderea adevărului despre mineriade".

Pe afiş se mai scrie că organizatori ai unui marş intitulat "Măi, animalule", ce va avea loc duminică, 13 iunie, la ora 12.00, pe traseul Intercontinental - Piaţa Romană - casa lui Ion Iliescu sunt Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul de acţiune Noii Golani.

"Te aşteptăm la marş, măi, animalule", mai este scris pe afiş.

Când tinerii au arborat mesajele, Ion Iliescu i-a acuzat de huliganism şi le-a solicitat să părăsească spaţiul în care avea loc evenimentul.

Unul dintre tineri, legitimat ulterior ca fiind George Simion, i-a reproşat lui Ion Iliescu că nu trebuie să lanseze cărţi despre istoria comunismului în România, el fiind scos cu forţa de către oamenii de ordine ai complexului Romexpo.

Tânărul i-a acuzat pe jandarmi şi pe oamenii de ordine, după ce a fost scos afară, că îl apără pe "criminalul Iliescu".

Protestul acestora s-a transformat în scurt timp într-un scandal, astfel că a fost nevoie de intervenţia angajaţilor SPP pentru a calma spiritele.

Totodată, pentru aplanarea situaţiei, au intervenit şi agenţii de pază de la Romexpo, locul unde se desfăşoară târgul de carte, dar şi jandarmi.

×
Subiecte în articol: observator