x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandal la şedinţa CGBM în care s-a votat testarea a 11.000 de voluntari din Capitală

Scandal la şedinţa CGBM în care s-a votat testarea a 11.000 de voluntari din Capitală

11 Mai 2020   •   12:35
Scandal la şedinţa CGBM în care s-a votat testarea a 11.000 de voluntari din Capitală
Sursa foto: sursa: facebook

Un scandal a avut loc luni la şedinţa CGBM în care s-a votat testarea a 11.000 de voluntari din Capitală. Un consilier PNL a spus că proiectul seamă a mită electorală.

Scandalul s-a produs în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti în care a fost aprobat proiectul prin care Primăria Capitalei, prin ASSMB, va deconta clinicilor de stat si private testarea, în primă fază, pentru 11.000 de bucureşteni care se înscriu voluntar în proiectul „Testăm pentru București”.

Consilierul Stelian Bujduveanu a susținut că Gabriela Firea „a spus că acest proiect nu este similar celor prin care se ofereau vouchere, dar din titlu aşa sună”.

„Din punctul nostru de vedere, ca şi grup PNL, nu putem susţine un asemenea proiect, pentru că seamănă mai degrabă a mită electorală decât a proiect care să ajute cetăţenii din Bucureşti”, a afirmat Bujduveanu.

Replica primarului general a venit imediat.

„Dincolo de obrăznicia dvs deja cunoscută de a spune mită electorală pentru un proiect necesar populaţiei, aş putea și eu să vă spun că ies miniștrii în fiecare seară la tevevizor şi mituiesc cetăţenii cu tot felul de promisiuni, dar mă voi abţine aici pentru că dvs nu aveţi nici experienţa politică, nici dorinţa de a ajuta oamenii”, a spus Firea.

După o oră de dezbateri aprinse, proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 11 abţineri.

(sursa: Mediafax)

×