Scandalul legat de fuga sirianului Omar Hayssam scoate la iveala faptul ca, in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, nu stie stanga ce face dreapta. Ministrul Blaga afla de la procurori ceea ce ar fi trebuit sa stie de la subordonatii sai.
In ultimele zile s-a batut moneda in presa pe chestiunea pasaportului falsificat pe numele de Ciulin Sorinel, cu care, potrivit unui scenariu neconfirmat, Omar Hayssam ar fi urmat s-o stearga din tara. O problema veche de mai bine de un an, despre cursul careia ministrul Blaga ar fi putut fi informat chiar de subordonatii sai. Dupa "somatia" publica lansata luni seara pe unde radio de purtatori de cuvant ai MAI, cum ca se asteapta explicatii din partea Parchetului, procurorul general Laura Codruta Kövesi a dispus. Explicatiile au venit cat se poate de public, printr-un comunicat de presa. SCENARIU NECONFIRMAT. In octombrie 2005, procurorii DIICOT au audiat o persoana, la cererea acesteia, care sustinea ca Omar Hayssam, in situatia in care dorea sa evadeze, ar fi urmat sa faca uz de un pasaport fals pe numele Ciulin Sorinel, domiciliat in Buzau. Procurorii au trecut la verificarea acestor sustineri, astfel ca au dispus monitorizarea traseului pasaportului de la persoana care il avea in pastrare la aceea care urma sa-l preia si pana la posibilul beneficiar final al documentului. Nu s-a prezentat nimeni pentru a prelua pasaportul, document ce se afla, potrivit surselor noastre, la concubina "interesantului" martor sub acoperire Tudor Viorel. Ministrul Blaga mai poate afla din comunicatul de presa ca lucratorii din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna - MAI au verificat conditiile in care a fost eliberat pasaportul, precum si titularul acestuia inca din noiembrie 2005. "Mai mult", se arata in comunicat, procurorii DIICOT au stabilit ca scenariul prezentat de persoana audiata nu s-a confirmat, pasaportul fiind predat autoritatilor competente (la 28 martie 2006). LUPTE LA INTERNE. IGPR s-a sesizat din oficiu privind falsificarea pasaportului prin substituirea fotografiei titularului cu fotografia lui Omar Hayssam, iar Parchetul instantei supreme a preluat cauza la 31 martie a.c. Cercetarile s-au efectuat pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si fals privind identitatea. Modificarile Codului de Procedura Penala au determinat la 20 septembrie a.c. declinarea dosarului la Parchetul Judecatoriei Buzau. Parchetul a tratat si chestiunea unei asa-zise implicari de natura penala a sefului Politiei Romane. Procurorii condusi de Kövesi scriu ca din nici una dintre anchetele privindu-l pe Omar nu a rezultat nici un indiciu despre "eventuala favorizare a inculpatului de Dan Fatuloiu, seful Politiei Romane". Se spune ca acesta ar fi o victima in razboiul rece din interiorul MAI.
MUNAF SPERA LA CUSTODIA SUA
| ||
|
Citește pe Antena3.ro