Un proiect de lege aflat în Parlament va face posibilă plata amenzilor oriunde, iar termenul de achitare al acestei creanţe va fi de 15 zile, faţă de 48 de ore, în prezent, a anunţat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Valentin Mavrodin, director general, Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică din Ministerul Finanţelor Publice /MFP/.
'Există un proiect de lege cu privire la plata amenzilor, iar în faza pilot să fie cuprinse persoanele fizice care plătesc amenzile de circulaţie. Am creat o infrastructură, care este proiect de lege în Parlament în momentul de faţă, ce va da posibilitatea de plată a unei amenzi oriunde, iar noul proces verbal standard va conţine informaţii despre modalitatea de plată. Practic, orice sistem care permite plata către o autoritate locală. Plata se va face într-un cont unic, deschis la nivelul Ministerul Finanţelor Publice. Procesul verbal va fi introdus în sistem de către poliţist şi se va transforma, astfel, într-o creanţă electronică (...) Toate procesele verbale vor avea o serie unică de înregistrare, care are şi cifra de control, şi o structură de evidenţă a plăţii. Pe procesul verbal vor fi pretipărite seria unică a procesului verbal şi contul unic, iar poliţistul va trebui să completeze doar suma şi CNP-ul persoanei. În acest mod, toate informaţiile se vor reconcilia imediat. Plata amenzilor se va face oriunde, inclusiv pe internet, iar termenul de plată de 48 de ore va fi înlocuit cu cel de 15 zile', a explicat Mavrodin.
Pe de altă parte, reprezentantul MFP a precizat că un alt proiect ce urmează să fie implementat începând din ianuarie 2016 se referă la faptul că platforma Ghişeul.ro va face parte dintr-un sistem integrat.
'Cred că trebuie să abordăm lucrurile mai direct, să lăsăm formalitatea deoparte. Dacă vorbim de plăţi electronice, aşa cum un comerciant vinde produse într-un magazin, aşa şi statul vinde taxe şi impozite. De foarte mulţi ani, nu se înţelege că nu e suficientă doar dezvoltarea unui mijloc de plată, fără a fi însoţit de ceea ce se doreşte a se plăti prin instrumentul respectiv. Mă refer aici la Ghişeul.ro. Dacă se vorbea de un număr de aproape 180 de unităţi administrativ-teritoriale, după cum probabil ştiţi în România sunt 3.228 de primării, care, potrivit legii, au un caracter autonom şi care ar trebui să livreze aceste informaţii privind cuantumul obligaţiilor de plată către contribuabili. Ce am încercat să facem şi am reuşit pe această zonă, am emis o reglementare prin care devenim noi acceptatori de plată cu cardul şi atunci toate instituţiile din România care colectează impozite şi taxe nu vor mai avea drept de opţiune dacă se plăteşte sau nu un impozit cu cardul, pentru că o să oferim noi acest serviciu pentru ei. De asemenea, platforma Ghişeul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii de trezorerie. Este un proiect din bani europeni, contractul de finanţare va fi semnat în luna decembrie, iar din ianuarie 2016 vom începe deja implementarea', a spus Valentin Mavrodin.
Acesta a adăugat că, din punct de vedere al infrastructurii, se are în vedere prezentarea unui proiect 'în care am creat un sistem electronic de comunicare între toate instituţiile publice din România'.
'Infrastructura are la bază informaţii pentru managementul bugetar. Am reuşit să creăm o bază de date unică cu toate instituţiile publice din România şi pe care o vom publica pe adresa noastră de internet în perioada următoare. Din 13.700 de instituţii publice existente în România la ora actuală, 7.500 sunt deja conectate la sistem. Există o infrastructură prin care instituţiile publice pot transmite centralizat informaţii în timp real. În cadrul acestui proiect vor lucra consultanţi angajaţi pe perioadă determinată, selectaţi extrem de riguros. Noi am venit cu propunerea ca un astfel de consultant să poată primi 5.000 de euro net/lună ca angajat pe o perioadă de trei ani. Procedura de angajare va fi extrem de transparentă', a subliniat Mavrodin.
Reprezentanţi ai autorităţilor, procesatorilor de plăţi şi marilor comercianţi participă, joi, la conferinţa cu tema "20 de ani de carduri, 20 de ani de democratizare a plăţilor", eveniment în cadrul căruia sunt trecute în revistă momentele-cheie ale dezvoltării pieţei cardurilor şi impactul plăţilor electronice în economie.
Agerpres