x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbari MAJORE in Valul 5. Ce antivirale orale sunt la dispoziția bolnavilor COVID-19

Schimbari MAJORE in Valul 5. Ce antivirale orale sunt la dispoziția bolnavilor COVID-19

12 Ian 2022   •   19:29
Schimbari MAJORE in Valul 5. Ce antivirale orale sunt la dispoziția bolnavilor COVID-19

Antiviralele orale sunt molecule mici care blochează activitatea și replicarea virusului. Ele trebuie administrate cât mai repede posibil după infectare, înainte ca virusul să cauzeze leziuni ale țesuturilor și organelorm se arată într-o informare a Ministerului Sănătătii

Antiviralele orale se administrează oral de-a lungul a câtorva zile, ceea ce înseamnă că sunt ușor de administrat. Antiviralele administrate pe cale orală sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19, potrivit unei informări transmise de MS. Pacienții trebuie să discute cu medicul dacă sunt eligibili pentru tratamentul antiviral oral, iar în urma deciziei acestuia se pot administra antivirale orale.

Tratamentul trebuie inițiat cât mai repede posibil după diagnosticul de COVID-19 și nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor.

Reprezentanții MS au transmis informații despre Favipiravir, Paxlovid, Molnupiravir, dar și atenționări referitoare la Umifenovirul (Arbidol).

Favipiravir este utilizat în tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la adulți cu forme uşoare sau medii ale COVID-19. Favipiravir reduce durata excreției virale la nivel respirator, precum și durata și intensitatea simptomatologiei din COVID-19, fără a reduce însă mortalitatea și spitalizarea în secțiile de ATI. Sunt atenționări cu privire la riscul de teratogenicitate al Favipiravir. Astfel, medicamentul ste contraindicat femeilor gravide sau celor suspectate a fi gravide. Femeile de vârstă fertilă trebuie să utilizeze metode de contracepţie foarte eficace în timpul tratamentului și cel puțin 7 zile după oprirea acestuia. În situația în care pacientele suspectează faptul că sunt gravide, se va efectua un test de sarcină pentru a exclude posibilitatea unei sarcini, înainte de inițierea tratamentului. În cazul apariţiei unei sarcini, pacientele trebuie să întrerupă tratamentul cu favipiravir și să consulte imediat medicul. Favipiravir nu se administrează femeilor care alăptează, dacă acestea nu doresc să oprească alăptarea. Bărbaţii activi sexual trebuie să folosească prezervative pe durata tratamentului şi timp de cel puţin 7 zile după întreruperea acestuia. În plus, partenerele pacienţilor bărbaţi trebuie să utilizeze metode eficace de contracepție, atât pe durata tratamentului, cât şi timp de 7 de zile după după întreruperea acestuia. De asemenea, raportul sexual cu femeile gravide trebuie evitat în această perioadă. Pacienții nu trebuie să doneze sânge în timpul tratamentului precum și timp de cel puţin 7 zile după întreruperea tratamentului cu favipiravir. Pacienţii bărbați nu trebuie să doneze spermă în timpul tratamentului precum și timp de cel puţin 7 zile după întreruperea tratamentului.

Favipiravir prezintă risc de creștere a enzimelor hepatice (AST, ALT, GGT) și de afectare hepatică, precum și risc de hiperuricemie: Favipiravir este contraindicat în insuficiență hepatică severă și insuficiență renală severă. Pacienții trebuie să fie atenți la apariția unor semne sau simptome care pot sugera afectare hepatică indusă medicamentos: oboseală, lipsa poftei de mâncare, disconfort abdominal în partea dreaptă a abdomenului, urină de culoare închisă sau icter. Se va întrerupe utilizarea de favipiravir în cazul apariției acestor simptome. Se recomandă prudenţă pacienţilor cu hiperuricemie sau antecedente de gută, precum și în timpul tratamentului concomitent cu medicamente care pot influenţa metabolismul şi eliminarea acidului uric. În cazul pacienților care utilizează medicamentul antidiabetic Repaglinidă, Favipiravir se va utiliza cu precauție deoarece asocierea poate duce la apariția reacțiilor adverse la Repaglinidă.

Paxlovid este o combinație terapeutică (ce cuprinde medicamentele numite Nirmatrelvir și Ritonavir) autorizată de EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) doar pentru tratamentul formelor ușoare sau moderate de COVID-19 la adulții care prezintă un risc crescut de a evolua către o boală severă și deces, și care nu necesită oxigen suplimentar. Paxlovid nu este autorizat pentru: tratamentul pacienților care necesită spitalizare având o formă gravă sau critică de COVID- 19; prevenirea COVID-19 atunci când ai venit în contact apropiat cu o persoană diagnosticată cu COVID-19; utilizare mai mult de cinci zile consecutive.

Reacțiile adverse posibile ale Paxlovid includ tulburări ale gustului, diaree, creșterea tensiunii arteriale și mialgii (dureri musculare). Dacă în timpul tratamentului apar simptome noi, trebuie să anunți imediat medicul de familie. Există date clinice limitate disponibile pentru Paxlovid. De aceea, este posibil să apară evenimente adverse grave și neașteptate care nu au fost raportate până acum la utilizarea de Paxlovid. Nirmatrelvir și Ritonavir, cuprinse în Paxlovid, pot interacționa, de asemenea, cu alte medicamente, fapt care poate conduce la reacții adverse grave sau care poate pune viața în pericol. Ar trebui să prezinți medicului lista completă a medicamentelor pe care le iei zilnic pentru alte afecțiuni, inclusiv medicamente fără prescripție medicală sau suplimente alimentare pe bază de plante, pentru ca acesta să poată hotărî dacă Paxlovid poate fi administrat în siguranță.

Molnupiravir (Lagrevio) este aprobat pentru tratamentul formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţii care prezintă un risc ridicat de progresie către forme severe de boală și deces. Molnupiravir nu este autorizat pentru: utilizare la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, tratamentul pacienților care necesită spitalizare din cauza COVID-19, deoarece beneficiul tratamentulului cu Molnupiravir nu a fost observat la pacienții cu forme severe de COVID- 19, utilizare mai mult de cinci zile consecutive, prevenirea COVID-19 la persoanele are au venit în contact cu un pacient diagnosticat cu COVID-19.

Medicamentul este contraindicat în sarcină și în perioada de alăptare. Femeile și bărbații aflați la vârstă fertilă care au primit Molnupiravir vor fi consiliați în privința aplicării unor metode contraceptive eficiente.

MS a transmis atenționări importante cu privire la Umifenovirul (Arbidol), care este un antiviral activ în gripă, utilizat în Rusia și China, a cărui eficiență în COVID-19 nu a fost demonstrată prin studii științifice. Umifenovirul nu este autorizat în Uniunea Europeană și nici de către Agenția Națională a Medicamentului din România. De aceea, nu poate fi comercializat în farmacii. În țara noastră a fost folosit sporadic fiind achiziționat din fostul spațiu sovietic. MS menționează că pe lângă absența datelor de eficiență în COVID-19, procurarea pe cale neoficială a acestui medicament și utilizarea lui fără prescripție medicală presupune asumarea unor riscuri legate de modul de fabricare, depozitare și de transport.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: antivirale bolnavi covid