x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbările climatice ajută la propagarea energiei nucleare

Schimbările climatice ajută la propagarea energiei nucleare

16 Ian 2008   •   00:00


Schimbările climatice şi grija în privinţa mediului au schimbat optica statelor lumii către adoptarea energiei nucleare, în ciuda lipsei de depozite pentru deşeurile toxice rezultate.

Schimbările climatice şi grija în privinţa mediului au schimbat optica statelor lumii către adoptarea energiei nucleare, în ciuda lipsei de depozite pentru deşeurile toxice rezultate. La jumătate de secol după punerea în funcţiune a primei centrale nuclearelectrice la Obninsk, lângă Moscova, cele 439 centrale existente în lume emit gaze cu efect de seră la un  nivel aproape de zero, mult mai puţin decât centralele care generează electricitate pe baza arderii combustibililor fosili. Totuşi, riscul unor accidente precum cel de la Cernobâl din 1986, face ca guvernele lumii să ia decizii cu inima strânsă. “Nu poate fi ignorat faptul că nuclearul produce 16% sau 17% din electricitatea mondială”, a spus Rajendra Pachauri, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 2007 şi şeful unei comisii a Organizaţiei Naţiunilor Unite care se ocupă de climat.

 

DILEMĂ. Anumite deşeuri vor fi toxice pentru mii de ani, şi nici un depozit pentru acestea nu există pe mai mult de 50 de ani. Totuşi, Marea Britanie a decis în această lună că este timpul să investească în centrale nucleare, Finlanda şi Franţa construiesc noi facilităţi nucleare, în vreme ce şi state din Orientul Apropiat au decis să facă această trecere: Iranul şi Emiratele Arabe Unite. Un număr de 34 de centrale sunt în construcţie în toată lumea, iar soluţia nucleară mai are şi avantajul unei producţii la un preţ scăzut, spre deosebire de petrol, la care cotaţiile internaţionale au atins peste 100 de dolari pe baril luna aceasta. Jan Beranek, de la Greanpeace a spus că investiţiile în nuclear ar putea să se ducă în dezvoltarea energiilor regenerabile, cum ar fi hidro, solară, eoliană sau a valurilor. “Sunt probleme uriaşe cu stocarea în privinţa nuclearului”, a spus Erik Solheim, ministrul norvegian al Mediului, a cărui ţară n-a adoptat niciodată energia nucleară. Comisia prezidată de Pachauri a citat un studiu potrivit căruia energia nucleară deja evită aruncarea în atmosferă a 1,5 miliarde de tone de gaze cu efect de seră, aproape cât a produs Japonia în 2005. “În privinţa nuclearului, prima reacţie este: Oh, Cernobâl!”, a spus şi Ferenc Toth, expert al Agenţiei Internaţionale pentru  Energiei Atomice (AIEA). Agenţia a mai spus că 4.000 de oameni au murit la Cernobâl, iar 600.000 au fost iradiaţi. Toth a mai precizat că energia nucleară poate fi atractivă pentru statele în curs de dezvoltare. De asemenea, poate ajuta ţări ca şi China, pentru a reduce smogul din marile oraşe, iar în India, energia nucleară ar putea fi foarte atractivă din cauza costurilor mari pentru transportul cărbunelui. El a mai adăugat că minele indiene se află şi la 800 de kilometri distanţa de termocentrale.

 

DEPOZITE. Toth a recunoscut că statele cele mai aproape de a implementa depozite geologice de mare adâncime pentru deşeuri sunt Finalnda şi Suedia. În privinţa depozitului de la Yucca Mountain, din Statele Unite, el a completat că edificarea acestuia va dura 10 până la 15 ani. Toth a mai declarat că tehnologiile viitorului ar putea permite reciclarea deşeurilor nucleare înainte de a fi nevoie ca acestea să fie îngropate pentru totdeauna.

 

ROMÂNIA NUCLEARĂ. Şi ţara noastră îşi dezvoltă producţia de energie din surse nucleare. În toamna anului trecut a fost pus în funcţiune reactorul 2 al centralei de la Cernavodă, iar Nuclearelectrica discută cu cei şase parteneri selectaţi condiţiile formării companiei de proiect care ar trebui să construiască reactoarele 3 şi 4 de pe platformă. Acestea trebuie să fie date în funcţiune în 2014 şi respectiv, 2015. Cele şase companii selectate sunt Electrabel Belgia, Enel Italia, Iberdrola Spania, CEZ Republica Cehă, Arcelor Mittal România şi RWE Germania. Iniţial pe platforma centralei de la Cernavodă era proiectă funcţionarea a cinci reactoare, însă încălzirea globală a dus la scăderea debitelor Dunării faţă de anii când platforma a fost proiectată. Cum debitele actuale nu ajung pentru răcirea a cinci reactoare, premierul Tăriceanu  a anunţat în toamnă că România va construi o a doua centrală nuclearelectrică.

×
Subiecte în articol: observator nucleare