x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se înfiinţează prima bancă de combustibil nuclear

Se înfiinţează prima bancă de combustibil nuclear

28 Noi 2009   •   00:00
Se înfiinţează prima bancă de combustibil nuclear
Sursa foto: JOE KLAMAR/AFP

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a aprobat crearea, în Rusia, a unei bănci internaţionale de combustibil nuclear, sub egida organizaţiei din cadrul ONU. Banca, notează Mediafax, va furniza uraniu slab îmbogăţit unor ţări care îndeplinesc strict criteriile de neproliferare nucleară.



Propusă de Rusia, rezoluţia, care a fost susţinută de 14 ţări, între care alte trei puteri nucleare (Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie), a fost adoptată de Consiliul celor 35 de Guvernatori ai AIEA, reuniţi joi şi vineri la Viena. În total, 23 de ţări au votat pentru, opt împotrivă şi una nu a luat parte la vot.

Ţările care s-au opus (Argentina, Brazilia, Cuba, Egipt, Malaysia, Pakistan, Africa de Sud şi Venezuela) au apreciat că puterile nucleare vor astfel să obstrucţioneze dreptul ţărilor în curs de dezvoltare de a-şi lansa propriul program.

×
Subiecte în articol: observator