x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Se prăbuşeşte Cetatea Râşnov

Se prăbuşeşte Cetatea Râşnov

23 Sep 2009   •   00:00
Se prăbuşeşte Cetatea Râşnov

Balconul Cetăţii Râşnov s-a prăbuşit, aseară, în jurul orei 20:00. Este vorba despre balconul principal, în care de obicei fanfara concertează în întâmpinarea turiştilor. La momentul producerii incidentului, în zonă se aflau mai mulţi vizitatori, printre care şi un grup de copii, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.



Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a declarat, că cetatea a fost închisă vizitatorilor până când o comisie de la Ministerul Culturii va veni să investigheze situaţia.

"Am decis să nu mai permitem accesul vizitatorilor în cetate până când reprezentanţii Ministerului Culturii nu vor veni să vadă ce s-a întâmplat aici şi să realizeze un raport", a declarat Adrian Veştea, citat de Mediafax. Acesta a menţionat că balconul respectiv s-a prăbuşit cu tot cu perete.

Adrian Veştea susţine că balconul nu avea niciun proiect şi niciun studiu de rezistenţă, fiind realizat de societatea S.C. "Drumuri publicitare" S.R.L., cea care a administrat cetatea din anul 2000 până în 2007.

Un incident similar a avut loc la Cetatea Râşnov şi în luna martie a acestui an, când s-au prăbuşit două porţiuni din zidul vechi al cetăţii.

Directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Râşnov, Nicolae Pepene, reclama atunci că lucrările de renovare efectuate de fostul asociat al Primăriei Râşnov au distrus "suportul natural" al zidului, acesta executând lucrări ilegale în cetate, fără a fi sancţionat, deşi a adus prejudicii sitului dacic şi capelei evanghelice.

La rândul său, primarul din Râşnov declara că situaţia Cetăţii Râşnov şi a "distrugerilor" produse monumentului istoric de către fostul concesionar vor fi aduse în atenţia Parlamentului European.

În 15 martie 2009, Federaţia Română de Alpinism, Clubul Sportiv Montan Altitudine Râşnov şi Primăria Râşnov au organizat un campionat de căţărare sub forma unui protest inedit faţă de distrugerile suferite de Cetatea Râşnov pe timpul administrării obiectivului turistic de către firma concesionară.

La 1 mai, Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a anunţat, cu ocazia inaugurării Centrului de informare turistică UNESCO la Râşnov, că va trimite o comisie pentru a ancheta situaţia de la Cetatea Râşnov.

Potrivit ministrului Culturii, comisia va fi formată din cinci membri - arheologi, arhitecţi şi specialişti în patrimoniu - şi va avea misiunea de a ancheta situaţia de la Cetatea Râşnov şi de a evalua starea în care se află aceasta.

Cetatea Râşnov se află în prezent în administrarea autorităţilor locale din localitate, după ce, în perioada 2000-2007, s-a aflat în administrarea concesionarului Drumuri Publicitare.

De altfel, în prezent, Primăria Râşnov se află în proces cu fosta firmă concesionară, pe care o acuză că nu a respectat prevederile contractului de asociere. (V.A.)


×
Subiecte în articol: observator