Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, astăzi, un amendament al deputatului PSD Gheorghe Emacu, prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea stemei României pe tricolor.
Potrivit amendamentului la articolul 12 alineatul 1 adoptat de către membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, "drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".
În forma actuală, Constituţia stabileşte că "drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".
Membrii comisiei pentru revizuirea Constituţiei au respins toate amendamentele care ar fi introdus în legea fundamentală o zi naţională de 10 Mai, formulate de senatorul PNL Victor Ciorbea, dar şi de grupurile parlamentare al PNL.
De asemenea, a fost respinsă propunerea formulată de senatorii Ioan Ghise, Paul Ichim, Dorin Dobra, Valeriu Boeriu şi Ion Luchian pentru ca ziua naţională a României să fie stabilită pentru 22 Decembrie. Aceeaşi iniţiatori au mai avut un amendament respins, respectiv ca imnul naţional al României să fie schimbat cu "Tricolorul".
Totodată, membrii comisiei au respins propunerea deputatului Eugen Nicolicea şi a senatorului Ioan Toma ca deviza României să fie "Nihil Sine Deo".
În plus, comisia de revizuire a Constituţiei a respins amendamentul formulat de grupul minorităţilor naţionale pentru ca articolul 10 al legii fundamentale să fie completat cu menţiunea că "România este stat membru al Uniunii Europene". În cadrul dezbaterilor, majoritatea membrilor comisiei au ajuns la concluzia ca o astfel de precizare să fie analizată la momentul discutării articolelor, adoptate în 2003, care fac referire la apartenenţa României la organizaţiile internaţionale.