x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sechelariu, judecat in libertate?

Sechelariu, judecat in libertate?

de Radu Crivat    |    28 Iul 2005   •   00:00

Tribunalul Bacau a decis ieri judecarea in libertate a fostului primar al municipiului Bacau, Dumitru Sechelariu, si a celor doi complici ai sai, fostul viceprimar si consilier local al Bacaului, Laurian Lucas, si fostul sef al Serviciului Cadastral si Fond Funciar din cadrul Primariei Bacau, Dorinel Ifrim. Aceasta decizie vine la o zi dupa ce Sechelariu a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv.

RESPINSA. Instanta Tribunalului Bacau a respins propunerea procurorilor anticoruptie de a prelungi madatul de arestare preventiva emis pe numele fostului edil si al complicilor sai. Totodata, Tribunalul Bacau a acceptat cererea avocatilor apararii de revocare a mandatelor de arestare preventiva.

RECURS. Insa Parchetul National Anticoruptie a facut ieri recurs la decizia Tribunalului Bacau, urmand ca instanta superioara sa se pronunte in acest sens. Cei trei vor fi eliberati numai daca aceasta contestatie va fi respinsa. Sechelariu a fost mutat, marti dimineata, impreuna cu compicii sai, in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Fostul primar se afla in arest din 7 iunie, fiind acuzat de mita, abuz in serviciu in scopul obtinerii de foloase necuvenite si asociere in vederea comiterii de infractiuni.

COMPLICI. Sechelariu va fi judecat pentru asociere in vederea comiterii de infractiuni, luare de mita, inselaciune, abuz in serviciu. Lucas va fi judecat pentru asociere in vederea comiterii de infractiuni, complicitate la luare de mita, fals in declaratii, fals intelectual si uz de fals, in timp ce Ifrim, pentru asociere in vederea comiterii de infractiuni si complicitate la luare de mita.

×
Subiecte în articol: observator bacau