x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Secretar general din Ministerul Energiei, DEMIS în urma greşelii din Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie

Secretar general din Ministerul Energiei, DEMIS în urma greşelii din Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie

27 Ian 2022   •   13:33
Secretar general din Ministerul Energiei, DEMIS în urma greşelii din Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie

Premierul Nicolae Ciucă a decis să-l demită pe secretarul general din Ministerul Energiei, Radu Chiurtu, după scandalul legat de facturile la energia electrică şi gaze naturale.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

"La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Nicolae-Radu Chiurtu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Energiei.

Domnul Nicolae-Radu Chiurtu predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile", potrivit deciziei premierului Nicolae Ciucă.

Guvernul s-a întâlnit miercuri, de la 15:45, într-o ședință, în format online, pentru a îndrepta o eroare apărută în anexele care însoțesc noile plafoane de compensare a energiei adoptate de Guvern.

Este vorba de OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei Delta Dunării, proiect aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 25 ianuarie 2022.

 

×
Subiecte în articol: Radu Chiurtu demitere nicolae ciuca