x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sefii minerilor, hotii hotilor

Sefii minerilor, hotii hotilor

20 Ian 2005   •   00:00

OBSERVATOR
21 de directori si lideri sindicali s-au capatuit din falimentul mineritului

Societatea Nationala a Lignitului Oltenia a fost spoliata de cei ce-o conduc. Cot la cot, directorii si liderii sindicali s-au infruptat din banul public, folosind informatiile clasificate din interiorul companiei. Ei sunt anchetati pentru ca au facut speculatii imobiliare cu terenurile pe care urmau sa fie deschise exploatari miniere. Din banetul astfel obtinut, banda celor 21 de hoti si-a ridicat un cartier de vile.

Liderii minerilor sunt hoti cu diploma

Liderul Centralei Nationale Miniere din Romania, Marin Condescu, si alti 20 de angajati ai Societatii Nationale a Lignitului Oltenia sunt cercetati in cinci dosare penale de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Gorj.
GABRIELA MLADIN

OPULENTA. Vila de 18 miliarde de lei a lui Marin Condescu, ridicata din banii jumuliti de la minerii olteni pastoriti chiar de liderul sindical
Condescu si liderul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, impreuna cu fosti sefi si angajati SNLO s-au folosit de informatii clasificate din interiorul companiei de lignit in scop personal. In cele cinci dosare penale se afla numele lui Marin Condescu, Ion Vulpe, fost director al SNLO, Danut Pistritu, Ion Mantog, Petre Ceausescu, ultimii angajati ca directori economici sau contabili- sefi si alti angajati din compania miniera. Ei sunt cercetati pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, fals si uz de fals de Serviciul de Investigare a Fraudelor din IJP Gorj.

SUB ANCHETA. Politistii cerceteaza modalitatea prin care angajatii SNLO si Marin Condescu au devenit proprietarii unor case luxoase intr-un cartier din Targu-Jiu. Ei s-au folosit de informatii din interiorul societatii de minerit in scop personal. Mai exact, membri Consiliului de Administratie din SNLO, respectiv Ion Mantog, Danut Pistritu, Grigore Dadalau, Petre Ceusescu, Ion Vulpe, adica exact cei care sunt acum cercetati, decideau zonele din judetul Gorj in care urmau sa intre excavatoarele din cariera miniera pentru largirea acestora. Dupa ce aveau aceasta informatie, mergeau in zona respectiva si negociau cu proprietarii caselor pe unde stiau ca va intra buldozerul carierelor de minerit. Le propuneau localnicilor, care habar n-aveau ca stateau pe o comoara, un pret de cumparare a proprietatii destul de mare, stiind ca la negocierea cu SNLO vor obtine in schimb miliarde de lei. Dupa ce dobandeau proprietatea, negociau cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia pretul de despagubire.

LUX. Vila lui Ion Vulpe este una dintre cele mai impunatoare

DUPLICITARI. Astfel, multi dintre angajatii SNLO aveau in acelasi timp calitatea de proprietar, dar si de negociator, detinand functia de membru in Consiliul de Administratie. Pretul de construire a casei era cuprins intre 300 si 500 de dolari pe mp, in functie de negociere. Asa s-a ajuns ca in schimbul a catorva zeci de milioane de lei pe care le plateau pe casele ce urmau a fi demolate, sa obtina miliarde de lei din compania in care lucrau. La despagubire se are in vedere desradacinarea, pretul reprezentand de fapt o reparatie morala. AFACERI. Majoritatea sefilor companiei si-au contruit vilele, dupa capatarea statutului de stramutat, intr-un cartier din Targu-Jiu, numit Primaverii. Ion Vulpe a fost director al CNLO. Este singurul care a fost schimbat din functie, acesta ocupand in prezent functia de consilier personal al actualului director Tiberiu Trotea. Ceilalti directori-stramutati de lux ocupa aceleasi functii care i-au ajutat sa-si construiasca palatele. Toti insa lucreaza in cadrul SNLO. Ion Vulpe detine o casa evaluata la peste 16 miliarde de lei. El sustine ca doar 8 miliarde de lei a fost partea despagubita de companie, restul sumei fiind acoperita din bugetul propriu. Marin Condescu, liderul minerilor din Oltenia, a fost printre primii care si-ai construit casa in cartierul Primaverii. Cladirea a fost ridicata in 1992 si la acea vreme casa a fost evaluata la peste 1,5 miliarde de lei. Despagubirea de la companie a fost de 800 de milioane de lei.

INTRECERE. Nici Petre Ceausescu nu s-a lasat mai prejos

SI LA JUDET. Nu numai angajatii SNLO au beneficiat de informatiile clasificate, ci si presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, care, prin aceeasi modalitate si-a construit o vila in acelasi cartier luxos. Succesorul lui Mischie la conducerea judetului, Calinoiu, si-a cumparat doua bojdeuci intr-o comuna a judetului cu cateva zeci de milioane de lei, pentru a castiga apoi aproape sase miliarde de lei. Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, a aflat de la bunul sau prieten, Ion Vulpe, pe atunci seful Companiei Nationale a Lignitului Oltenia, ca in comuna Slivilesti din judetul Gorj vor avea loc excavari ale minelor, iar proprietarii vor fi despagubiti cu bani grei de catre Companie. Calinoiu s-a interesat si a aflat exact locul prin care vor trece utilajele miniere. A mers la fata locului si in 2003 a incheiat tranzactia cu proprietarii a doua bojdeuci care acum valoreaza miliarde de lei. Calinoiu a cumparat cu numai 86 de milioane de lei doua case in suprafata construita de 115,9 mp, de la familiile Caragea din satul Stiucani, comuna Slivilesti-Gorj.

Oamenii nu au stiut nici o clipa de ce un mai-mare de la judet isi cumpara o maghernita intr-un sat uitat de lume. Chiar daca oamenii s-au mirat ca sefii judetului si directorii de mina le cumpara bojdeucile situate in apropierea carierelor, negocierile si promisiunile acestora i-au biruit pe oamenii locului.

NEGOT
Calinoiu si-a recuperat investitia de cel putin 20 de ori. Presedintele Consiliului Judetean Gorj a recunoscut ca a cumparat cele doua case din Slivilesti anul trecut si ca a negociat cu Exploatarea Miniera stramutarea acestora. Pentru casele cumparate in Silvilesti cu 80 de milioane de lei, Calinoiu a beneficiat de la Companie de 6 miliarde de lei. Folosirea informatiilor din cadrul companiei, informatii clasificate, a adus un prejudiciu de sute de miliarde de lei Companiei Nationale a Lignitului Oltenia. Dramatic este faptul ca acei oameni care un facut gaura in bugetul companiei transferand banii in proprietati personale ocupa functii de decizie in cadrul institutiei pe care au furat-o. Doar finalizarea anchetei ar putea sa le schimbe locul de "sedere".
×