x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şeitan: Până la sfârşitul anului nu sunt motive ca taxele să crească dacă se aplică măsurile

Şeitan: Până la sfârşitul anului nu sunt motive ca taxele să crească dacă se aplică măsurile

27 Mai 2010   •   00:00

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, aseară, la TVR1, că, dacă măsurile privind reducerea cheltuielilor bugetare vor fi aplicate, nu sunt motive ca taxele să fie majorate până la sfârşitul anului. Întrebat dacă Guvernul Boc poate garanta că, odată ce vor fi aplicate reducerile de cheltuieli, nu vor fi majorate şi taxele, ministrul Muncii a spus doar că până la sfârşitul anului nu ar fi necesare aceste măsuri.

"Până la sfârşitul anului nu sunt motive ca taxele să crească dacă măsurile privind reducerea cheltuielilor vor fi aplicate", a declarat Şeitan, potrivit Mediafax.

Referitor la posibilitatea anulării măsurilor de reducere a pensiilor, salariilor şi a indemnizaţiilor sociale începând de anul viitor, Mihai Şeitan a afirmat că vor fi făcute calcule în funcţie rezultatele care vor fi obţinute după aplicarea măsurilor anunţate.

"La salariu s-ar putea să ne întoarcem în măsura în care în cele şase luni reuşim să facem restructurarea. Dar şi restructurarea trebuie făcută gradual, pentru că fondul de şomaj nu poate să suporte o asemenea ieşire dintr-odată", a mai spus ministrul Muncii.

El a explicat că atunci când oamenii rămân în câmpul muncii se plătesc contribuţiile, chiar dacă valoarea acestora este mai mică, pe când, prin plecarea lor în şomaj, acestea nu ar mai fi achitate.

Întrebat dacă cifra de 70.000 de disponibilizaţi până la sfârşitul anului, menţionată de ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este reală, Mihai Şeitan a declarat că scrisoarea de intenţie către FMI prevede o valoare pentru fondul de salarii de 39 de miliarde de lei noi şi o reducere medie de personal de circa 70.000 de oameni.

Demnitarul a mai spus că Guvernul s-ar putea întruni într-o nouă şedinţă vineri sau în week-end, astfel încât la începutul săptămânii viitoare scrisoarea de intenţie să fie trimisă în Parlament.

Şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara, ieri, că majorarea taxelor şi impozitelor până la sfârşitul acestui an reprezintă o variantă exclusă, deoarece Guvernul dispune şi de alte măsuri de ajustare bugetară, precum diminuarea suplimentară a cheltuielilor materiale.

"Din punctul meu de vedere, în acest moment este exclusă. În condiţii normale, ceea ce înseamnă că România va rămâne în zona de creştere economică definită în scrisoarea de intenţie, nu vom avea nevoie să majorăm taxele şi impozitele până la sfârşitul anului. Este vorba de o ajustare bugetară diferită de cea care am operat-o în acest moment. Putem să tăiem suplimentar de la cheltuieli materiale, deci există soluţii, nu este nimic dramatic", a spus Vlădescu.

×
Subiecte în articol: observator