Semnificaţiile lumânării

Cel mai adesea, oamenii cred că tradiţia de a aprinde lumânări în biserică vine de la creştinii primelor veacuri, care în vremea persecuţiilor se întâlneau în locuri ascunse şi în catacombe, unde, fiind întuneric, le era necesară lumina lumânărilor.

Adevărat, dar folosirea lumânărilor în cult vine mai de demult. În majoritatea religiilor mari s-au folosit lumânări, inclusiv vechii evrei le foloseaua la templu, iar creştinii au preluat obiceiul de la ei. Practica a fost întărită de Iisus Hristos, care la Cina cea de Taină, când a instituit de fapt Sfânta Euharistie, a făcut aceasta într-un foişor, la lumina lumânărilor. Apostolii, după înălţarea Domnului, au transmis aceasta mai departe preoţilor hirotoniţi de ei.

HRISTOS, LUMINA LUMII
Lumina lumânării reprezintă credinţa în Hristos, care este "lumina lumii", de aceea, atunci când merg la biserică, oamenii aprind lumânări atât pentru ei, cât şi pentru sufletele morţilor, rugându-L pe Dumnezeu ca răposaţii să se afle în lumina veşnică şi neînserată a Împărăţiei cerurilor.

Se aprind lumânări la toate slujbele, de la botez la cununie, la îngropare, la parastase, dar şi la liturghie şi toate celelalte slujbe la care creştinii duc la altar pomelnicele lor cu lumânare. Un creştin care vrea să se roage acasă cu toată inima aprinde şi o lumânare sau o candelă, a cărei semnificaţie este aceeaşi.

Când cineva aprinde o lumânare se arată iubitor de lumină, iubitor de Dumnezeu. Biserica Ortodoxă cere ca lumânarea să fie făcută din ceară curată şi să aibă feştila din bumbac, deoarece albinele care dau ceara sunt vietăţi curate, iar jertfa pe care o întruchipează lumânarea este bine plăcută lui Dumnezeu. Inventarea curentului electric a făcut ca în majoritatea bisericilor să nu mai fie aprinse lumânări la policandre, ci să fie înlocuite cu candelabre în care ard becuri electrice.

Este şi o măsură de protecţie a picturii, şi una de securitate împotriva incendiilor, dar frumuseţea şi înţelesul luminii lumânării nu pot fi înlocuite cu nimic. În schimb, în orice altar este obli-gatoriu să ardă lumânări de ceară, iar lângă raclele cu moaşte, de asemenea, sunt aprinse candele şi lumânări. Nu există nici o regulă asupra numărului de lumânări în timpul slujbelor, fiecare creştin face aşa cum crede şi cum simte, celelalte obiceiuri fiind legate mai mult de superstiţii. În nici un caz nu este aprobată de Biserică aprinderea lumânărilor în anumite poziţii sau la un număr de şapte sau nouă biserici.