x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicaliştii CFR decid luni dacă intră în grevă de solidaritate

Sindicaliştii CFR decid luni dacă intră în grevă de solidaritate

28 Mai 2010   •   00:00

La CFR nimic nu e sigur. Sindicaliştii nu s-au hotărât dacă să oprească sau nu lucrul, ceea ce i-a enervat la culme pe cei de la metrou care au făcut apel la unitate.

Mai mulţi membri de sindicat de la Metrorex au cerut liderilor sindicali de la CFR să se solidarizeze cu ei şi să intre în grevă.
Reacţia angajaţilor de la metrou a venit după ce liderii sindicali de la CFR nu au fost în stare să se hotărască dacă intră sau nu în grevă, o decizie în acest sens urmând a fi luată abia pe 31 mai.

"Suntem pregătiţi să oprim lucrul, dacă vom fi afectaţi. Luni vă spunem dacă pe 2 (n.r. iunie) intrăm sau nu în grevă", a declarat liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, potrivit Antena3.

"Greva de solidaritate înseamnă că între două şi 12 ore întrerupem circulaţia trenurilor", a precizat liderul sindical Ştefan Marinescu.

Peste 400.000 angajaţi din învâţământ şi administraţie publică vor intra de luni în grevă generală pe termen nedeterminat. Acestora li se vor alătura într-o grevă de solidaritate şi alţi bugetari din sănătate, transporturi, penitenciare, ba chiar şi angajaţi din sectorul privat.

×
Subiecte în articol: observator