Federaţiile sindicale reprezentative la nivel de ramură învăţământ atrag atenţia primului ministru că membrii de sindicat sunt profund nemulţumiţi faţă de politica actualului Guvern în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ şi sunt dispuşi să lupte pentru apărarea drepturilor lor conferite de lege, afirmă liderii celor patru federaţii din Învăţământ, într-o Scrisoare trimisă premierului Emil Boc, citată de Agerpres.
'După ce au aşteptat zadarnic creşterea salarială aprobată prin Legea nr. 221/2008, au descoperit că Guvernul nu numai că nu a avut niciodată intenţia de a abroga dispoziţiile abuzive ale OUG nr. 151/2008, ci, din contră, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2009 a decalat termenul stipulat în aceasta pentru creşterea salariilor personalului didactic cu încă o lună. 'După ce au primit asigurări că nu îşi vor pierde drepturile câştigate, acum au aflat din mass-media că sunt în pericol de a rămâne fără salariul de merit, fără plata orelor suplimentare care nu se pot compensa cu timp liber corespunzător, că nu vor mai beneficia de premiul lunar din suma de doi la sută din fondul de salarii, de sporul pentru condiţii grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea. Şi toate acestea, în condiţiile în care am constatat că, în anumite instituţii se plătesc sporuri de dificultate, pentru lucrul sistematic peste durata normală a timpului de lucru, pentru utilizarea unei limbi străine, indemnizaţii pentru îndeplinirea unor responsabilităţi suplimentare', se spune în documentul trimis primului ministru. Totodată, se mai arată în scrisoarea deschisă, membrii de sindicat au aflat că nu vor mai beneficia nici de ajutorul financiar pentru achiziţionarea de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice (reprezentând echivalentul a 100 euro/an). 'Domnule prim-ministru, considerăm că este inadmisibil ca dumneavoastră să stabiliţi măsuri care afectează salariaţii din sistemul educaţional fără consultarea federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură, cu atât mai mult cu cât v-am solicitat, nu o dată, în mod public, acest lucru. Federaţiile sindicale din învăţământ sunt singurele care vă pot vorbi despre realităţile sistemului, despre problemele concrete, de zi cu zi, cu care se confruntă salariaţii acestuia şi vă pot prezenta soluţiile reale pentru a veni cu adevărat în sprijinul salariaţilor', subliniază Scrisoarea. Pe această cale sindicaliştii au adresat un ultim apel la un dialog real între federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ şi Guvernul României şi solicită acestuia, în regim de urgenţă, o întâlnire cu reprezentanţii lor, la care să participe, alături de primul-ministru, ministrul Finanţelor Publice şi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. 'Dacă nici de această dată nu veţi da curs solicitării noastre legitime, federaţiile sindicale vor declanşa procedurile pentru redeschiderea conflictului suspendat în toamna anului trecut', se precizează în finalul Scrisorii, semnate de Aurel Cornea, preşedinte FSLI, Răzvan C. Bobulescu, preşedinte al FS Alma Mater, Gheorghe Isvoranu, preşedinte FSLI Spiru Haret şi Constantin Ciosu, secretar general FEN. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro