x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sistemul de semaforizare pe Șoseaua Colentina și pe Calea 13 Septembrie a fost modernizat

Sistemul de semaforizare pe Șoseaua Colentina și pe Calea 13 Septembrie a fost modernizat

11 Sep 2019   •   10:54
Sistemul de semaforizare pe Șoseaua Colentina  și pe Calea 13 Septembrie a fost modernizat

Sistemul de semaforizare pe Şoseaua Colentina şi pe Calea 13 Septembrie a fost modernizat, investiţie care contribuie substanţial la fluidizarea circulaţiei. Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, a integrat Calea 13 Septembrie şi Şoseaua Colentina în Sistemul de Management al Traficului Bucureşti (BTMS). Până la sfârşitul anului vor fi integrate în BTMS alte trei artere principale: Şoseaua Giurgiului, Calea Griviţei şi Bulevardul Camil Ressu.

Compania Municipală Managementul Traficului mai are în proiectare modernizarea altor 101 intersecţii semaforizate, urmând ca lucrările să fie încheiate până la finalul anului următor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: semaforizare