x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Solidaritatea Sanitară: Comasarea şi desfiinţarea spitalelor, numai cu acordul “noilor proprietari”

Solidaritatea Sanitară: Comasarea şi desfiinţarea spitalelor, numai cu acordul “noilor proprietari”

10 Feb 2011   •   13:55

Luând act de protestele sindicatelor membre din numeroase unităţi sanitare aflate pe lista comasărilor sau pe cea a desfiinţărilor, la care s-au adăugat luările de poziţie ale reprezentanţilor administraţiilor locale care au în administrare aceste spitale, Comitetul Director al Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” din România solicită Ministerului Sănătăţii să suspende de urgenţă acest proces şi să înceapă negocierile privind stabilirea unor criterii clare şi transparente de restructurare.

 ” Considerăm că măsurile de comasare şi desfiinţare a unităţilor sanitare trebuie luate cu acordul “noilor proprietari”, Consiliile locale, mai ales acolo unde aceştia îşi asumă rolul de a sprijini spitalele vizate şi dovedesc interesul prin investiţiile efectuate în aceste unităţi. Atenţionăm asupra faptului că în foarte multe din cazuri este vorba de unităţi sanitare care au beneficiat de investiţii consistente pe fondul unui bun management şi al implicării autorităţilor locale în finanţarea acestora, comasarea lor, uneori dictată de interese politice, riscând să lase fără servicii medicale de un înalt standard un număr considerabil de pacienţi. Descentralizare unităţilor sanitare a vizat posibilitatea adaptării serviciilor sanitare la nevoile populaţiei, pornind de la principiul european al luării deciziei administrative cât mai aproape de cei care-i suferă efectele şi în interesul acestora. În acest context fie noii administratori sunt lăsaţi să se ocupe de forma de organizare (urmând ca Ministerul Sănătăţii să se ocupe de stabilirea cadrului legal de desfăşurare a activităţii, inclusiv în ceea ce priveşte salarizarea) fie Ministerul preia, din nou, spitalele în administraţia sa. Având în vedere prevederile Legii 96/2006 în ceea ce priveşte administrarea unităţilor sanitare anticipăm că dacă se va continua în mod forţat această restructurare vom asista la numeroase procese intentate de autorităţile locale şi sindicate împotriva acestei măsuri, ajungându-se astfel al o stare de confuzie pe termen lung în ceea ce priveşte soarta acestor spitale.  De asemenea, solicităm ca nicio măsură de comasare sau desfiinţare a spitalelor să nu fie adoptată înainte de a stabili împreună procedura de aplicare a restructurării în ceea ce priveşte salariaţii în cadrul Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară care este în curs de negociere şi înainte de intrarea acestuia în vigoare”, se arată într-un comunicat al Federaţiei “Solidaritatea Sanitară”.

×