Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis luni ca primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, să rămână în continuare în arest la domiciliu, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti a judecat o contestaţie a DNA faţă de decizia Tribunalului Bucureşti de a-i permite lui Oprescu să se interneze 7 zile în spital, în vedere efectuării unei intervenţii chirurgicale.
În acest caz, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti vor lua marţi o decizie.
Pe 20 noiembrie, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală; Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale; Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.
Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.
"La data de 5 septembrie 2015, Sorin Mircea Oprescu în calitate de primar al municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Popa Bogdan Cornel şi Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti", susţine DNA.
Agerpres