Ministerul Sănătăţii va efectua controale la toate spitalele de psihiatrie din ţară, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, scrie Antena 3.
„Noi am finalizat ancheta privitoare la acest caz, dar controlul începe abia acum, controlul va continua la toate spitalele de psihiatrie care au incluse compartimente de măsuri de siguranţă, dar şi la spitalele de psihiatrie din ţară”, a declarat Pintea la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.
Ministrul Sănătăţii, aflată în vizită de lucru la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, a mai anunţat luni că directorul unităţii medicale şi-a dat demisia după prezentarea raportului anchetei efectuate de Ministerul Sănătăţii cu privire la atacul care a avut loc în spital.
În urma atacului şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi.
Un incendiu a cuprins, luni, acoperișul unei școli din Moglănești, localitate componentă a municipiului Toplița, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita.
La fața locului s-au deplasat...
Un medic din Galați, critică măsurile luate de Guvern privind pandemia de Covid 19. Aurel Nechita susține că România se relaxează în timp ce Europa înăsprește restricțiile și vorbește despre deschiderea...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a decis ca MDLPA să nu mai folosească sigiliul sau ștampila, ci să se rezume la semnătura ministrului ori a persoanei competente pentru...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că luni va sosi în România a șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech. Este vorba de 92.430 de...
Ion Chisăliță, candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului Moldova Nouă, a câștigat alegerile locale de duminică, fiind votat de 69,59% dintre alegătorii prezenți la urne, potrivit rezultatelor...
Vaccinul împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2, produs de Pfizer/BioNTech, a fost autorizat în Australia. Primele doze vor ajunge săptămâna viitoare, transmite cabinetul premierului, citat de DPA....
Meteorologii au emis, luni, o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până marți dimineață. Vremea va fi rece, cu minime de minus 2 grade. Meteorologii anunță ploi și vânt.
În intervalul luni ora...
Un angajat al cabanei Piatra Arsă a decedat pe munte din cauza unui stop cardiorespirator. Salvatorii montani au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, informează Salvamont Sinaia.
Astfel,...
Autoritățile nu au avut opțiunea de a nu relaxa restricțiile din București, spune prefectul Capitalei, care precizează că relaxarea a fost decisă în baza unei Hotărâri de Guvern semnate chiar de Vlad...
În timp ce majoritatea statelor lumii sunt puternic afectate de criza sanitară generată de pandemia de coronavirus, economia Chinei prosperă. A devansat astfel Statele Unite, devenind cel mai mare beneficiar de...
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cere Consiliului General al Municipiului București să adopte o taxă de parcare să permită construcția de parcări.
„Mulţi cer politici tolerante faţă de maşinile...
La sfârşitul lunii decembrie 2020, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,38%, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,06pp şi mai mare cu 0,41 pp decât cea din luna decembrie a anului...
Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunțat pe Twitter că are noul coronavirus. Președintele minimizase în mod repetat pericolul virusului și aproape niciodată nu a purtat masca de...
Restaurantele, cafenelele, barurile, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc din București se redeschid începând de luni, 25 ianuarie, la 30% din capacitate, în contextul relaxării...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anuntat înlocuirea din funcția de coordonator al activității de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei, a comisarului șef Radu...