x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorina Pintea: Blocul operator din cadrul Spitalului Universitar va fi finalizat şi dotat în 2019

Sorina Pintea: Blocul operator din cadrul Spitalului Universitar va fi finalizat şi dotat în 2019

29 Mar 2019   •   18:11
Sorina Pintea: Blocul operator din cadrul Spitalului Universitar va fi finalizat şi dotat în 2019

Blocul Operator Central din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti va fi finalizat şi dotat în acest an, a anunţat, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

"Doamna manager mi-a spus (anul trecut când a preluat portofoliul Sănătăţii - n.r.) că există un bloc operator care se construieşte de zece ani şi că există nevoia de dotare a acestui bloc operator. (...) În urmă cu două săptămâni, Guvernul a aprobat o hotărâre de Guvern prin care se finanţează toată aparatura necesară dotării acestor săli de operaţii, respectiv 71 de milioane de lei. Având în vedere că există procedură în desfăşurare, care va fi finalizată în cel mai scurt timp, anul acesta blocul operator din cadrul Spitalului Universitar va fi finalizat şi dotat", a declarat Pintea, într-o conferinţă de presă susţinută la SUUB.

Managerul SUUB, Adriana Nica, a explicat că blocul operator a fost finalizat din punct de vedere al consolidării şi al reparaţiilor încă din anul 2015.

"Din anul 2015 şi până a ajuns doamna ministrul Sorina Pintea la minister, dacă se dorea într-adevăr şi sunt voci care susţin că blocul acela este în conservare, nu, nu este în conservare. Dat fiind faptul că el este consolidat, este renovat post consolidare, are toate instalaţiile necesare şi singurul lucru care îi lipseşte este aparatura de înaltă performanţă. Aparatură avem, dar nu vrem să mutăm aparatura veche din sălile actuale de operaţii într-un bloc nou", a explicat Nica.

Guvernul a alocat peste 71 milioane de lei de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, pentru dotarea Blocului Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

"A fost aprobată hotărârea de Guvern privind finanţarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, finanţare acordată Spitalului Universitar de Urgenţă pentru dotarea Blocului Operator Central. Valoarea estimată a proiectului este de 71,084 milioane de lei, fonduri din care vor fi dotate cele 11 săli de operaţie care formează Blocul Operator Central din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar durata de realizare a investiţiei va fi de 18 luni", declara, pe 19 martie, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. AGERPRES

×