x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorina Pintea spune că trebuie rediscutat modul de finanţare a spitalelor: Până la urmă, ne interesează pacientul

Sorina Pintea spune că trebuie rediscutat modul de finanţare a spitalelor: Până la urmă, ne interesează pacientul

03 Iun 2019   •   13:47
Sorina Pintea spune că trebuie rediscutat modul de finanţare a spitalelor: Până la urmă, ne interesează pacientul

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că trebuie rediscutată modalitatea de finanţare a spitalelor, astfel încât unităţile medicale care îşi fac treaba să fie premiate, iar cele care nu obţin rezultate - penalizate.

"Modalitatea de finanţare (n.r. - a spitalelor) trebuie rediscutată şi a apărut această dorinţă a noastră tocmai pentru a putea premia pe cei care îşi fac treaba şi a-i penaliza pe cei care nu obţin rezultatele aşteptate. Până la urmă, ne interesează pacientul şi dacă pentru pacient obţii rezultate vei fi finanţat corespunzător, dacă nu ... Există discuţii şi există mai mulţi indicatori pe care o să îi luăm în considerare. Nu se pune problema nici a închiderii unor spitale, nici a lipsei finanţării, dar trebuie totuşi să scoatem în evidenţă pe cei care obţin rezultate puţine", a spus luni ministrul.

Potrivit acesteia, sunt în discuţie indicatorii de rezultat după care s-ar putea face evaluarea.

"Sunt nişte indicatori pe care îi discutăm, indicatori de rezultat. Există: numărul de pacienţi trataţi într-o clinică, numărul de pacienţi care sunt amelioraţi, care sunt vindecaţi în funcţie de tratamentul administrat, numărul de pacienţi cuprinşi în programele naţionale", a explicat Pintea.

Ministrul Sorina Pintea a participat luni la Forumul Industriei Farmaceutice 2019. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea