Directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Mihai Ionac, a fost demis pentru grave nereguli in actul managerial. Deşi decizia ministrului Eugen Nicolăescu i-a fost comunicată managerului insituţiei sanitare, in scris, Mihai Ionac s-a rezumat doar la a nega existenţa unui asemenea document, care vizează desfacerea contractului său de muncă.
In urmă cu o săptămănă, Jurnalul Naţional a descris, in amănunt, atmosfera de teroare care s-a instalat in răndul cadrelor medicale, o dată cu descinderea liberalilor in Spitalul Judeţean Timişoara.
Mai mult, au existat o serie de plăngeri penale formulate impotriva dr Mihai Ionac, inclusiv la DNA, acuze asumate de un grup de doctori bănăţeni, care scoteau in evidenţă o serie de posibile fapte de natură penală. Momentul culminant a fost atins in momentul in care medicul Mihai Ionac i-a făcut plăngere penală şefului DSP Timiş. Dr Horia Vermeşan nu a făcut altceva decăt să dea curs unei solicitări venite din partea Jurnalului Naţional, la Legea 544 din 2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, vizavi de rezultatele unor verificări, care au fost făcute de DSP Timiş la unitatea medicală, condusă de Mihai Ionac.