x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stare de alertă. Raed Arafat: Nu mai este nevoie de declarație pentru circulația în localități. Parcurile, redeschise

Stare de alertă. Raed Arafat: Nu mai este nevoie de declarație pentru circulația în localități. Parcurile, redeschise

15 Mai 2020   •   07:53

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, joi seara, că nu va mai fi nevoie, începând din 15 mai, de declarația pe proprie răspundere, pentru persoanele care circulă în interiorul localității. El a mai spus și că parcurile vor fi redeschise.

Raed Arafat a anunțat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în care s-a decis adoptatea Hotărârii privind starea de alertă, că nu mai este nevoie de declarație pentru a circula în interiorul localității.

De asemenea, tot din 15 mai, odată cu instituirea stării de alertă, se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii, și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.

„Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității sau zonele metropolitane, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea în scop umanitar, pentru realizarea de activități agricole, deplasarea pentru comercializarea de produse agro-alimentare de producători agricole, depl pentru îngrijirea sau administrarea unei alte proprietți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi, deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centre de tratament, pentgru îngrijirea copiilor sau membrilor familiei, a unei rude, a unei persoane bolnave sau cu dizabilități, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanță”, amai spus Raed Arafat.

De asemenea, el a spus că se menține și suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar, iar după 2 iunie se permite desfășurarea unor activități de pregătire pentru o perioadă de două săptămâni, pentru elevii claselor din ani terminali.

România a intrat, vineri, la ora 00.00, în stare de alertă.

Sursa: Mediafax

×