x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Starea vremii 2 iulie 2007

Starea vremii 2 iulie 2007

02 Iul 2007   •   00:00

Astăzi şi măine, ca urmare a circulaţiei aerului (din sector predominant sudic), in zona ţării noastre va fi antrenată o masă de aer cald, care va determina o creştere uşoară şi treptată a valorilor termice.

Astăzi şi măine, ca urmare a circulaţiei aerului (din sector predominant sudic), in zona ţării noastre va fi antrenată o masă de aer cald, care va determina o creştere uşoară şi treptată a valorilor termice.

In aceste condiţii, nu este exclus ca la unele staţii meteo din Cămpia Romănă să se depăşească uşor valoarea de 35 de grade Celsius. Din punct de vedere fenomenologic, in cursul zilei de astăzi, doar in zona de munte, izolat vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale văntului.

La mare

Azi (luni):

Vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decăt in intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla slab pănă la moderat.

Temperatura aerului: 28°C-20°C.

Temperatura apei: 22°C-21°C.

Măine (marţi):

Vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla slab şi moderat.

Temperatura aerului: 28°C-20°C.

Temperatura apei: 22°C.

Poimăine (miercuri):

Vremea va continua să se menţină frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar văntul va sufla in general moderat.

Temperatura aerului: 29°C-21°C.

Temperatura apei: 23°C-21°C.

La munte

Â

Azi (luni):

Cerul va fi variabil, cu unele innorări după-amiaza, cănd izolat vor fi averse insoţite de descărcări electrice.

Măine (marţi):

Cerul va prezenta innorări şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale văntului.Â

Poimăine (miercuri):

Vremea va fi in general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, descărcări electrice. Izolat va cădea grindină. Regimul termic nu va suferi modificări importante.

(meteorolog Simona Andrei)

×
Subiecte în articol: observator