x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri

Ştiri

25 Ian 2009   •   00:00
Ştiri

25 ianuarie 2009



POIANA BRAŞOV/LINIŞTE PE PÂRTII
De la 1 februarie, turiştii nu mai au voie cu ATV-uri şi snowmobile pe pârtiile din Poiana Braşov. Consilierii braşoveni au adoptat o hotărâre prin care circulaţia ATV-urilor va fi permisă doar pe drumurile din Poiană. Edilii susţin că ATV-urile şi snowmobilele sunt periculoase pentru turişti. Reprezentanţii firmelor de închirieri s-au revoltat şi cer amenajarea unor trasee speciale. Cei care vor fi "prinşi" cu ATV-uri în Poiana Braşov riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei.

MALPRAXIS/BEBELUŞ EXTERNAT
Bebeluşul cu fractură de femur din Galaţi, adus la Bucureşti de părinţii care îi acuză pe medicii gălăţeni de malpraxis, a fost externat ieri din Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, unde a fost tratat din 17 ianuarie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, doctorul Nicolae Bacalbaşa, "deşi nu a fost formulată o sesizare a părinţilor copilului în acest caz, iar informaţiile s-au primit prin intermediul mass-media, se va forma o comisie de anchetă".

ALBA:DINAMITAREA PODURILOR DE GHEAŢĂ

Pirotehniştii din judeţul Alba au dinamitat ieri mai multe poduri de gheaţă formate pe râul Arieş. Pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite au intervenit în jur de 25 de reprezentanţi ai ISU. Pe râul Abrudel, la Câmpeni, tot pe o distanţă de un kilometru şi jumătate s-a intervenit cu utilaje pentru înlăturarea blocajelor existente. Institutul Naţional de Hidrologie a emis o atenţionare hidrologică.

ANIVERSARE: DE 50 DE ANI ÎN PALATUL ŞUŢU
Muzeul Municipiului Bucureşti a sărbătorit vineri 50 de ani de existenţă în Palatul Şuţu. Cu această ocazie, timp de trei zile, au fost organizate mai multe manifestări, printre care: o sesiune de comunicări pe tema "Unirea Principatelor Române, cheia de boltă a edificiului Naţional Românesc" şi lansarea volumului "Bucureştii în vremi demult trecute", de Petru V. Ignat, dar şi publicaţii editate sub egida muzeului. Acesta deţine aproape 400.000 de obiecte provenite din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii. (Mihai Ştirbu)

BUZĂU: LEGEA ANTIFUMAT, ÎNCĂLCATĂ
Şase din cei 17 operatori economici verificaţi de inspectorii OPC Buzău în luna ianuarie au fost sancţionaţi pentru nerespectarea normelor de prevenire şi combatere a efectelor consumului de tutun. Localurile care au încălcat legea au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 1.750 lei şi au primit termene pentru intrarea în legalitate.

×
Subiecte în articol: observator