x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

21 Ian 2009   •   00:00

21 ianuarie 2009



INVESTIŢIE / Centrală pe biomasă
Firma austriacă Egger va investi, în acest an, 53 de milioane de euro într-o centrală termică pe bază de biomasă şi o fabrică de adezivi cu cea mai nouă tehnologie, urmând a fi create 50 de noi locuri de muncă. Potrivit unui comunicat al firmei austriece, capacitatea de ardere a centralei pe bază de biomasă va fi de 40,5 MW. "Europa de Est, în general, şi România, în particular, sunt pieţe strategice pentru Egger, datorită potenţialului de creştere semnificativ. Acesta este motivul pentru care am decis să continuăm investiţiile în Rădăuţi", a declarat directorul de vânzări al fabricii din Rădăuţi, Mihai Şandru. Potrivit sursei citate, pentru Egger importantă este cea mai bună utilizare a materiei prime din lemn, motiv pentru care compania se concentrează pe locaţii complet integrate. Astfel, lemnul este folosit iniţial ca materie primă pentru fabricarea plăcilor din lemn, iar deşeurile lemnoase şi lemnul reciclabil ce nu pot fi utilizate în producţie sunt folosite drept combustibil pentru centralele pe bază de biomasă.

SINGAPORE / Zgârie-nori ecologici
Un complex de clădiri ecologice din Singapore este aproape de finalizare. Proiectul se întinde pe o suprafaţă de peste 48 de kilometri pătraţi şi conţine numai clădiri dotate cu tehnologie ecologică, informează Inhabitat, citat de GreenReport. Una dintre clădiri este un zgârie-nori care are forma asemănătoare unui vapor. Arhitectura structurii va permite unei cantităţi foarte mari de lumină să pătrundă în această clădire. Dotarea cu panouri solare corespunde cerinţelor ecologice, deoarece acestea vor genera energie suficientă pentru lifturi, iluminat şi alte necesităţi.

JOBURI / Angajări la eoliene
Angajările în industria energiei eoliene se vor dubla în Uniunea Europeană, la 330.000 de joburi în 2020, informează Reuters. Asociaţia Europeană a Energiei Eoliene (EWEA) cere totodată şi investiţii mai mari în sectorul energiilor regenerabile, pe măsură ce guvernele caută să stimuleze refacerea economiei. "Energia eoliană nu are numai potenţialul de a satisface marile cereri de electricitate într-o manieră sustenabilă. Aceasta este şi un stimulent semnificativ şi vital pentru economie", a declarat Christian Kjaer, director executiv al EWEA, citat de GreenReport.

×
Subiecte în articol: verde!