27 ianuarie 2009
DESCINDERI URZICENI
Zeci de poliţişti şi jandarmi din Urziceni au efectuat ieri dimineaţă nouă descinderi la casele mai multor interlopi din oraş, în urma scandalului izbucnit săptămâna trecută între două familii de romi. Au fost confiscate câteva arme albe şi unelte folosite la săvârşirea de infracţiuni. Totodată, mai multe persoane au fost reţinute şi duse la sediul Poliţiei unde urmează a fi cercetate. Oamenii legii au anunţat că acţiunile de percheziţie vor continua.
MORT LA GRĂDINIŢĂ
Un băieţel de 9 ani din Municipiul Drobeta Turnu-Severin, a murit duminică seară, strivit sub poarta Grădiniţei Nr. 22 din localitate, unde se efectuau lucrări de reabilitare. În timp ce se juca în incinta unităţii de învăţământ, alături de alţi doi prieteni, poarta metalică de circa 300kg, rezemată de gardul împrejmuitor şi neasigurată, a căzut peste el provocându-i multiple traumatisme. (D.S.)
NOU ŞEF LA DGIPI
Adjunctul Direcţiei Generale Anticorupţie, Ionel Georgescu, a fost avizat ieri de conducerea PSD, pentru a prelua şefia DGIPI, după cum au declarat surse din PSD. Surse ministeriale declaraseră încă de miercurea trecută că Ionel Georgescu ar urma să preia conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI. Conducerea DGIPI a fost deţinută pentru scurt timp de Virgil Ardelean, numit de Gabriel Oprea, desemnarea sa fiind unul din motivele pentru care PSD a decis să-i retragă lui Oprea sprijinul politic pentru şefia MAI. Potrivit unor surse ministeriale, postul de adjunct i-ar reveni lui Eugen Corciu.
EXPOZIŢIE INEDITĂ
Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia găzduieşte, începând de ieri, o inedită expoziţie despre fostul dictator Nicolae Ceauşescu şi cultul personalităţii. Expoziţia a fost vernisată ieri, în ziua în care fostul dictator ar fi împlinit 91 de ani, urmând să fie deschisă timp de o lună. Purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional al Unirii a spus că vizitatorii pot vedea câteva sute de fotografii, documente, cărţi despre dictator, obiecte specifice perioadei comuniste, dar şi imagini inedite din timpul vizitelor fostului dictator în judeţul Alba.
FĂRĂ PISTĂ NOAPTEA
Pista Aeroportului Băneasa va fi închisă pe timpul nopţii până la 1 februarie, din cauza lucrărilor ce se efectuează la pasajul rutier Băneasa. Pista a fost închisă încă de aseară, între orele 0:00-6:00. Traficul aerian urmează să fie redirecţionat către Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni. (E.S.)
HEROINĂ CONFISCATĂ
Poliţiştii antidrog au descoperit ieri, în Capitală, aproape 60 de kilograme de heroină într-un tir încărcat cu materiale de construcţii ce venea din Turcia. Şoferul autovehiculului, care este cetăţean turc, a intrat în România, în urmă cu două săptămâni, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu. El a fost lăsat să ajungă în Bucureşti, fiind supravegheat de anchetatori. Cetăţeanul care transporta droguri de 2 milioane de euro a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Citește pe Antena3.ro