x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

03 Feb 2009   •   00:00

3 februarie 2009



CONCURS ARCA
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) oferă un premiu de 10.000 de euro pentru realizarea unui aeromodel planor construit exclusiv din hârtie şi/sau carton şi adeziv. La concurs se pot înscrie echipe ale căror membri
să nu aibă mai mult de 16 ani şi să fie în­so­ţiţi de un adult. Echipele vor proiecta, construi şi lansa, în cadrul sesiunilor de zbor organizate de ARCA până la 17 iunie 2009, aeromo­delul planor. (D.M.)

CU MÂNA ÎN SACOŞĂ
Un ieşean care şi-a tăiat din greşeală antebraţul a ajuns ieri în stare gravă la spital cu partea de corp într-o sa­coşă. Bărbatul a fost dus în mai puţin de zece minute în sala de ope­ra­ţii a Clinicii de Chirurgie Reconstructivă, unde o echipă mixtă, for­ma­tă din doi chirurgi reconstructivi, doi ortopezi şi un anestezist, a asigurat replantarea segmentului amputat. (Mădălina Popa)

POLIŢIŞTI RĂNIŢI
Doi agenţi de poliţie au fost accidentaţi de un şofer aflat la volanul unui autoturism cu numere de înmatri­culare expirate. Poliţiştii au suferit fracturi şi traumatisme şi au fost internaţi în secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Şoferul care i-a accidentat pe poliţişti este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de "vătămare corporală din culpă" şi "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numărul de înmatriculare expirat", a precizat Smărăndoiu. (A.C.)

SPITALE MODERNE
Cinci spitale din Sectorul 1 vor fi consolidate şi modernizate cu fonduri de la bugetul local şi Banca Mondială. Lucrările urmează să fie finalizate până la jumătatea acestui an, printre unităţile sanitare cuprinse în proiect fiind “Sfânta Maria”, Filantropia, “Grigore Alexandrescu”, “Carol Davila” şi Spitalul Clinic de Urgenţă. “Vrem să transformăm cele opt spitale aflate în administrarea Sectorului 1 în clinici moderne, cu aparatură de ultimă generaţie”, a spus Andrei Chiliman. (M.A.C.)

ALBA
Două pistoale cu aer comprimat şi 38 de cartuşe au fost găsite de poliţiştii din Aiud în maşina unui tânăr din Alba-Iulia în urma unui control. Poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă certificate de deţinător pentru arme neletale supuse autorizării sau permis de portarmă. Cele două pistoale şi cele 38 de cartuşe au fost reţinute până la clarificarea situaţiei. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili provenienţa celor două pistoale şi a cartuşelor. (L.D.)

CONDAMNARE
Instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe fiul fostului şef al Statului Major al Armatei, Mircea Chelaru, la patru ani de închisoare cu suspendare. Potrivit procurorilor, în 2005, Mircea Chelaru, în complicitate cu alte două persoane, a pretins şi primit de la un agent de poliţie bani şi bunuri, făcându-l să creadă că are influenţă asupra chestorului de poliţie Lazăr Cârjan (atunci şef al Direcţiei Generale Paşapoarte) şi asupra comisarului-şef Silviu Luncaşu (director general la INEP). Agentul voia să se mute de la Servi­ciul de Evidenţă a Persoanei Neamţ la Biroul Paşapoarte Piatra-Neamţ.

×
Subiecte în articol: observator