11 martie 2009
UE TELECOM
Parlamentul European a acceptat ieri propunerea executivului comunitar de a reduce de la 1 iulie 2009 tarifele maxime în cazul trimiterii de mesaje-text şi descărcării de date în roaming. Consumatorii europeni nu vor plăti mai mult de 0,11 euro pentru un mesaj-text în regim de roaming în UE (fără TVA). În prezent, tarifele pentru SMS-urile în regim de roaming în UE sunt în medie de 0,28 euro, iar în unele ţări membre depăşesc 0,8 euro. (Cristian Ionescu)
SOLUŢII ANTICRIZĂ
Cea de-a treia ediţie a conferinţei “Soluţii anticriză pentru România în contextul mondial” va avea loc mâine, începând cu ora 13:00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”. Evenimentul cu tema Impactul crizei economice şi financiare în agricultură este organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Agricole şi va fi moderat de Gabriela Vrânceanu Firea.
BANCOMAT SPART
Bancomatul din comuna vrânceană Măicăneşti a fost spart, hoţii furând 100.000 lei. Incidentul s-a produs în noaptea de 8 spre 9 martie, însă a fost făcut public abia ieri. Hoţii au distrus sistemul de alarmă şi cel de supraveghere video, au forţat grilajul şi au intrat în agenţia bancară, de unde au sustras dintr-un bancomat 109.000 lei. (Dana Lepădat)
INTOXICAŢIE GALAŢI
Zece elevi de la Seminarul Teologic “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi au ajuns la spital cu stări de vomă după ce au mâncat la cantina şcolii. Seminariştii susţin că li s-a făcut rău după ce au mâncat ciorbă. Patru dintre ei sunt internaţi la Spitalul de Pediatrie, iar ceilalţi şase au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase. Medicii epidemiologi au prelevat probe atât din mâncarea de la seminar, cât şi din coliva adusă în şcoală de enoriaşi. (Daniel Mihalaşcu)
SECHESTRU RIDICAT
DSV Argeş a dispus ieri ridicarea sechestrului de pe cele 11.000 de conserve de peşte suspectate de a fi infestate cu toxină botulinică. Decizia a fost luată după ce testele de laborator au infirmat prezenţa toxinei botulinice. Octavian Boboc, directorul adjunct al DSV Argeş, a precizat că nu există nici un risc de îmbolnăvire a populaţiei. (E. Cîrstea)
ARME ÎN TREN
Patru cartuşe, un toc de pistol şi trei pliculeţe cu droguri sintetice au fost descoperite de poliţiştii de la Vama Curtici în trenul Bucureşti – Viena. Muniţia şi drogurile au fost găsite în podul unui vagon. Pasagerii din vagon şi personalul de tren au fost audiaţi, iar cercetările continuă. (A.A.)
PETRILA
În cel mult o săptămână, toate documentele privind accidentul de la EM Petrila vor ajunge pe masa procurorilor. INSEMEX a finalizat deja raportul de expertiză. Pe de altă parte, procurorul Ioan Nicodim spune că sunt indicii temeinice că la Petrila au fost erori umane. (M. Hihn)
TOLEA, LA ACCES DIRECT
Anatolie Ciumac (foto) a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Scotch Club, în care este acuzat de tentativă de omor în 1999. Anunţul că Tolea se duce la închisoare a stârnit discuţii aprinse ieri, în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena 1. Soţia condamnatului, Magda Ciumac, a trecut în listă la Acces Direct incidentele cauzate în trecut de soţul ei, declarând că îi e frică acum că Tolea va fugi cu copilul ei sau se va întâmpla ceva grav după ce a primit un mesaj de la acesta că, “decât să mai ajung în arest, prefer să mor împreună cu Sasha”.
COMISAR LA DNA
Contabilul-şef al IJP Alba, comisarul-şef de poliţie Marcel Ciocîrlan, a fost audiat ieri la DNA Alba. El a declarat că procurorii i-au adus la cunoştinţă că are calitatea de învinuit într-un dosar penal referitor la o licitaţie privind achiziţionarea unor automate de cafea pentru unele dintre sediile Poliţiei din Alba. Comisarul de poliţie a mai fost cercetat de DNA şi în 2007 pentru că ar fi achiziţionat, în interes personal, o anvelopă pentru Dacia, în valoare de 98 lei, pentru care ar fi solicitat o factură fiscală care să fie decontată de IPJ Alba. (L.D.)
BOTULISM
Patru persoane din Satu Mare şi Bihor sunt internate în spital suspecte de botulism. La Satu Mare, este vorba de trei membri ai aceleiaşi familii care ar fi mâncat şuncă de casă. Şi la Bihor, tot o bucată de şuncă de porc se pare că ar fi responsabilă de îmbolnăvirea unei adolescente de 18 ani. Pentru a fi siguri de diagnostic, medicii au recoltat probe de sânge, pe care le-au trimis la Bucureşti, de unde aşteaptă rezultatele în cursul săptămânii viitoare. (Teodora Ivan)
TICHETE DE MASĂ FALSE
Peste 150 de tichete de masă falsificate au fost descoperite de poliţiştii criminalişti în Hunedoara. Fiecare tichet are valoarea de 8,31 lei fiecare. Acestea au fost folosite în februarie pentru achiziţionarea de bunuri de consum de la mai multe supermarketuri din judeţ. Suspect pentru falsificarea tichetelor este un bărbat din municipiul Deva, care se sustrage cercetărilor, fiind dispărut de la domiciliu. Falsurile au fost descoperite în momentul în care s-a încercat decontarea şi s-a realizat că mai multe au aceeaşi serie. (Monalise Hihn)
MORT LA ARCELOR
Un angajat al Arcelor Mittal Hunedoara a murit după ce a căzut de la 17 metri înălţime. Adjunctul şefului Secţiei Oţelărie Electrică de la Arcelor Mittal Hunedoara verifica starea de încărcare a unui siloz cu feroaliaje. Angajaţii de la SMURD au încercat să resusciteze victima, dar bărbatul a decedat din cauza rănilor grave. El lucra de peste 24 de ani în combinat. O comisie formată din procurori şi inspectori ITM Hunedoara a deschis o anchetă pentru clarificarea cauzelor şi aflarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. (Monalise Hihn)
ŞEF NOU LA CNH
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a numit ieri un nou director general la CNH Petroşani, Nicolae Drăgoi. Potrivit unor surse din minister citate de Mediafax, Drăgoi e susţinut de PSD şi îl va înlocui pe Daniel Surulescu (PNL). Nicolae Drăgoi este şeful sectorului Aeraj al minei Paroşeni din Valea Jiului şi apare pe o listă întocmită de reprezentanţii CNH şi ITM Hunedoara cu persoanele posibil vinovate de aprinderea de metan din 9 februarie.
CHIŢAC, ÎN SPITAL
Mihai Chiţac a fost supus, ieri, unor investigaţii medicale la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Fostul general urmează să hotărească dacă acceptă operaţia, aşa cum au recomandat medicii, intervenţia chirurgicală fiind la fel de riscantă ca şi refuzul acesteia. Apărătorii fostului general au cerut ieri magistraţilor militari extinderea termenului de trei luni pentru care Mihai Chiţac fusese eliberat din închisoare în decembrie 2008. Aceştia au susţinut că Mihai Chiţac nu s-a operat tocmai din cauza stării de sănătate precare.
AU ÎNCURCAT MORŢII
Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au dat unei familii un cadavru străin. Iulia Stancu a murit acum câteva zile, iar fiica acesteia a mers la morgă de unde a ridicat corpul neînsufleţit. Cel care şi-a dat seama de încurcătură a fost soţul femeii decedate care a cerut ajutor la Poliţie. Reprezentanţii SJU Vaslui au recunoscut greşeala şi spun că vina aparţine asistentului medical de la morga unităţii sanitare, care va fi sancţionat. (Ana Ionaşcu)
CRIMINALĂ LA 15 ANI
O adolescentă în vârstă de 15 ani a recunoscut că şi-a lovit mama adoptivă cu o toporişcă. Femeia a fost găsită moartă, ieri dimineaţă, în locuinţa sa din sectorul 2 al Capitalei. Fata a declarat că s-a certat cu mama ei, luni seară, din cauza unor teme, după care a luat o toporişcă şi a lovit-o de mai multe ori în cap. După aproximativ o jumătate de oră, în jurul orei 20:30, adolescenta a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Ea a fost găsită de către poliţişti în zona Parcului Cişmigiu.
Citește pe Antena3.ro