28 martie 2009
LOTERIE CU BUCLUC
Primăria din Cluj-Napoca va depune o plângere împotriva unei firme care a folosit numele instituţiei statului fără acceptul acesteia. Firma Cristycus a anunţat într-un ziar local că organizează o tombolă al cărei mare premiu va fi un apartament. În anunţ se preciza că primarul Clujului face extragerea câştigătorului. Mai mult, firma ar fi afişat pe pagina de net a tombolei că aceasta este organizată sub egida Primăriei. Reprezentanţii Cristycus nu au comentat acuzaţiile. (Lacrima Andreica)
VIVAT ACADEMIA
Academicianul Eugen Simion este invitatul emisiunii "Vivat Academia", ce se difuzează astăzi, la ora 15:00, pe Antena 2. În dialogul cu realizatorul Dan Constantin, distinsul om de cultură vorbeşte despre Marin Preda nu doar din perspectiva criticului, ci şi a prietenului, între cei doi existând o relaţie deosebită. În acest cadru, academicianul apreciază drept excepţională iniţiativa Jurnalului Naţional de a reedita Biblioteca pentru toţi. Faptul că 150.000 de exemplare ale primului volum din "Cel mai iubit dintre pământeni" s-au vândut în câteva ore este dovada că românii se întorc spre cultură, apreciză Eugen Simion.
LOTO 6/49
Premiul cel mare pus în joc la tragerea Loto 6/49 de mâine este de peste 6,1 milioane de euro. Aceasta este ultima tragere din seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Primăverii. Pentru fiecare din aceste trageri speciale, Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 150.000 de lei. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat la 14 decembrie anul trecut, şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 de euro.
MAŞINĂ DE LUX ARSĂ
Persoane necunoscute au incendiat ieri-dimineaţă un autoturism de lux parcat pe o stradă din Capitală. Potrivit ISU Bucureşti, două autospeciale de pompieri, un echipaj de descarcerare şi unul SMURD au intervenit în jurul orei 6:00 pe Strada Găeţanca, unde ardea un autoturism marca Volkswagen Touareg. Incendiul a fost stins în aproximativ jumătate de oră, însă flăcările au distrus aproape în întregime maşina.
TRAFIC RESTRICŢIONAT
Traficul rutier va fi închis pe mai multe străzi din Capitală, azi şi mâine, din cauza unor lucrări. Este vorba de I.L. Caragiale, între Strada Batiştei şi Strada Vasile Lascăr; Kepler, între B-dul Lacul Tei şi Aleea Kepler; A.D. Xenopol, între Strada Pictor Verona şi Piaţa Cantacuzino.
PRIMAR LA ÎNCHISOARE
Primarul unei comune gorjene a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Edilul din Drăgoteşti, Vili Pasăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la patru ani de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, după ce o femeie de afaceri a anunţat autorităţile că primarul i-a cerut 3.000 de lei pentru o autorizaţie. Iniţial, edilul fusese achitat de Tribunalul Gorj. Sentinţa poate fi atacată cu recurs. (Gabriela Mladin)
CONCEDIERI LA DEVA
Aproximativ 60 dintre angajaţii Primăriei vor fi concediaţi, începând cu luna aprilie. Printre cei care vor suferi în urma acestei decizii se numără şi angajaţi ai serviciilor subordonate, printre care şi Poliţia Comunitară. Motivul concedierilor îl constituie faptul că Primăria nu mai poate susţine salariile funcţionarilor.
BECHTEL
Angajaţii Bechtel reiau lucrările la Autostrada Transilvania, după trei luni de şomaj tehnic. Liderul de sindicat Mihai Lup susţine că a primit asigurări din partea conducerii companiei că, până la sfârşitul lunii aprilie, vor veni la lucru toţi cei 2.000 de angajaţi care s-au aflat în şomaj tehnic.
CASTELUL BRAN
Familia de Habsburg vrea ca la Castelul Bran să funcţioneze muzeu privat de la data de 18 mai 2009. În prezent, familia moştenitoare a castelului se ocupă de reamenajări şi de preluarea unei părţi din personalul actual, a declarat avocatul Corin Trandafir, reprezentantul familiei de Habsburg. Astăzi, Dominic de Habsburg va vizita castelul şi se va întâlni şi cu primarul Branului. Familia de Habsburg intenţionează să remobileze şi să reamenajeze Branul cu obiecte din colecţia personală pentru a reface atmosfera de muzeu a castelului.
ZIUA CLOPOTULUI
Sute de persoane au stat ieri la coadă pentru a vizita turnul Bisericii Negre din Braşov. Este pentru prima dată în ultimii 150 de ani când se deschide acest turn, eveniment prilejuit de Ziua Clopotului. Oamenii au aşteptat timp de câteva ore până le-a venit rândul să viziteze turnul. Interesul este explicat prin faptul că acesta găzduieşte cel mai mare clopot mobil din ţară, care cântăreşte nu mai puţin de şase tone. La ora 12:00, clopotul din turn, pentru care este nevoie de cel puţin opt bărbaţi pentru a-l pune în funcţiune, a bătut timp de 10 minute.
ŞOSEA SURPATĂ
Strada Livezilor din Arad, recent reparată, s-a surpat ieri dimineaţă. O maşină care circula în zonă chiar în acel moment a căzut în craterul de un metru adâncime. Muncitorii Regiei Apă-Canal au lucrat toată ziua pentru astuparea gropii. Surparea a fost provocată de faptul că o conductă de apă rece s-a spart în pământ şi a spălat terasamentul. Proprietara maşinii avariate susţine că va solicita despăgubiri. (Andrei Ando)
ACCIDENT "REGAL"
Două autocare s-au ciocnit în Capitală, în intersecţia de lângă aeroportul Băneasa. Cele două maşini transportau invitaţi străini ai regelui Mihai, de la Snagov. Autocarele circulau unul în spatele celuilalt şi, în urma unei frâne bruşte, cel din spate nu a mai putut încetini şi s-a ciocnit cu cel care circula în faţa sa. Ocupanţii autocarelor participaseră la aniversarea principesei Margareta, care şi-a serbat astăzi cei 60 de ani. După ce au vizitat Castelul Peleş, oaspeţii au luat drumul Capitalei.
FĂRĂ ANTICIPATE
Devansarea alegerilor prezidenţiale a fost opinia personală a ministrului transporturilor, a declarat premierul Emil Boc. Subiectul nu a fost discutat nici în PD-L, Guvern sau Coaliţie şi nici cu Traian Băsescu, a declarat premierul, aseară, la Pro TV. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, declarase miercuri, la Realitatea FM, că PD-L ar putea fi interesat de organizarea alegerilor prezidenţiale o dată cu cele pentru PE, în 7 iunie.
Citește pe Antena3.ro