x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

30 Mar 2009   •   00:00
ACŢIUNEA STRADA 2009
Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), a declarat că numărul infractorilor prinşi în prima lună a acţiunii Strada 2009 este "stupefiant", mai exact  aproximativ 8.000 de persoane. Nica a menţionat că a dat ordin ca toţi po­li­ţiştii, cu excepţia celor care des­fă­şoară misiuni cu caracter special, să fie obligaţi să poarte uniformă pentru a nu mai exista impresia că sunt foarte puţini poliţişti în stradă.

MEDICAMENTE SCUMPE
Potrivit autorităţilor, de la 1 aprilie se vor scumpi alimentele, medicamentele şi carburanţii. Astfel, Ministerul Sănătăţii a anunţat că preţul me­dicamentelor se va majora cu şase procente. Peste două săptămâni va in­tra în vigoare şi un ordin al minis­trului Sănătăţii, prin care vor fi ajustate şi preţurile medicamentelor la producători, aproximativ 90% din medicamente urmând a costa cu până la 20% mai mult.

MEHEDINŢI
Un condamnat din Mehedinţi, dat în urmărire generală de patru ani, a fost prins de poliţişti printre oi, la o stână de lângă comuna timişeană Darova. Sergiu Valentin Rus, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş, a informat duminică despre faptul că D. Presian era dat în urmărire generală, deoarece se sustrăgea executării unei condamnări de trei ani pentru furt. Urmăritul a fost capturat în urma unei acţiuni organizate de poliţişti pe raza comunei Darova, la stânele crescătorilor de ovine.

ALCOOLEMIE-RECORD

Poliţiştii din cadrul Postului de Po­li­ţie Buneşti au descoperit în trafic un şofer cu o alcoolemie-record, de 1,38 miligrame pe litru alcool pur în ae­rul expirat, care la analiza sângelui este şi mai ridicată. Potrivit subinspectorului Diana Smărăndoiu, pur­tă­torul de cuvânt al IJP Vâlcea, la un con­trol rutier efectuat pe DN 67, pol­i­ţiştii au depistat în zona comunei Pie­trari un autoturism cu numere de An­glia, al cărui şofer se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

CHIŢAC, LA JILAVA
Fostul general Mihai Chiţac a fost aş­teptat ieri-dimineaţă să re­­vină în Penitenciarul Jilava, iar o comisie de medici va decide dacă va mai fi dus la spitalul unităţii de de­tenţie. Mihai Chiţac a fost pus în li­ber­­tate la 29 de­cembrie 2008 pentru a fi supus unei intervenţii chirurgica­le de revascula­rizare miocardică, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti întrerupându-i executarea pedepsei de 15 ani de închisoare pentru o pe­ri­o­adă de trei luni, respectiv până ieri, 29 martie.

LEGI EDUCAŢIE
Ministerul Educaţiei a trimis în Parlament un pachet de legi pe care, sus­ţin sindicaliştii, nu l-a discutat cu partenerii sociali. Potrivit proiectului "Plan de acţiuni suplimentare rezultate din analiza raportului de ţa­ră pe 2008 al CE", pa­che­tul de legi ar fi trebuit să ajungă în Parlament pâ­nă la 13 martie. "O să ce­rem pachetul de legi de la minister, pentru că nu a fost nici un fel de dis­cu­ţii pe el. Mi­nis­terul dezinfor­mea­ză, iar cu raportul respectiv vrea să dezinformeze CE", a de­cla­rat Theodor Fîrţonea, pre­şedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale.

REPORT LA LOTO
Marele premiu pus în joc ieri-seară la tragerea Loto 6/49 nu a fost câştigat, reportul ajungând la suma de 26.308.167 RON. Cele şase numere sunt: 44, 17, 7, 35, 38, 16.  La categoria a II-a au fost 49 de câştigători a câte 21.107 RON fiecare. La categoria a-III-a au fost 2.532 de norocoşi a câte 612 RON fiecare. Numărul de la categoria Noroc este: 9091537.

POSTURI LA FRONTIERĂ
Academia de Poliţie "A.I. Cuza" scoate la concurs 160 de locuri pentru specializarea Poliţie de Frontieră, pentru băieţi şi fete, absolvenţi ai cursurilor liceale. Candidaţii se pot adresa inspectoratelor judeţene de poliţie de frontieră, în raport cu judeţul pe raza căruia domiciliază. Termenele-limită de înscriere sunt 12 iunie pentru Academia de Poliţie "A.I. Cuza" Bucureşti, Facultatea de Poliţie - arma Poliţie de Frontieră şi 17 iulie pentru Şcoala de pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" - Oradea.

EVADAT PRINS
Deţinutul care a evadat, în urmă cu o zi, de la Penitenciarul Jilava a fost predat poliţiei de către familia acestuia, fiind adus la unitatea de detenţie. Emil Lecu, în vârstă de 29 de ani, din Bucureşti, condamnat la trei ani şi şase luni pentru furt, încarcerat în regim deschis la Penitenciarul Jilava, a evadat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pentru prinderea lui Lecu, Poliţia a instituit filtre la intrările şi ieşirile spre Bucureşti şi judeţul Ilfov.


×
Subiecte în articol: observator