x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

31 Mar 2009   •   00:00

31 martie 2009



INSTANŢA SUPREMĂ
Procesul în care foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy sunt acuzaţi, alături de alte patru persoane, de constituire sau aderare la un grup infracţional începe la 11 mai, la instanţa supremă. Potrivit DIICOT, în perioada 30 mai 2005-21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

SCHIMBĂRI LA ANPDC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) va fi reorganizată, conform unor surse din cadrul Ministerului Muncii, citate de Mediafax. Reprezentanţii ANPDC susţin că activitatea instituţiei ar putea fi completată prin comasarea cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. Surse din ANPDC cred că această comasare ar uşura sarcinile Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.

VIZITĂ LA LITERE
Tinerii care doresc să urmeze Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti pot vizita sediul acestei instituţii. Cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise, studenţii şi profesorii vor oferi informaţii despre oferta educaţională şi admitere. Zilele Porţilor Deschise se vor încheia joi, 2 aprilie, la ora 18:00, printr-o întâlnire cu absolvenţii de succes ai Facultăţii de Litere. (E.M.)

BĂSESCU, LA DGIPI
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit ieri cu şefii MAI şi cei de la DGIPI. Conform unor surse judiciare, s-a discutat despre scandalul de la acest serviciu şi măsurile care trebuie luate. Şeful statului crede că fosta "Doi şi-un sfert" - mărul discordiei pentru atâtea probleme - trebuie reformată din temelii şi nu desfiinţată, aşa cum ar vrea ministrul Dan Nica. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat  pentru 1 aprilie judecarea recursului procurorilor DNA la decizia de cercetare în libertate a fostului şef al DGIPI Cornel Şerban, ofiţerului DGA Petru Pitcovici şi a omului de afaceri Gabriel Popoviciu.

ARATĂ CĂ ÎŢI PASĂ!
Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului va fi sărbătorită la Iaşi prin campania "Arată că-ţi pasă!". Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR), filiala Iaşi, va monta la data de 2 aprilie o fundiţă din piese de puzzle în Piaţa Palatului din Iaşi. Evenimentul va fi urmat de o seară caritabilă, în scopul strângerii de fonduri pentru cumpărarea unui microbuz cu care copiii să se deplaseze. (Ionela Gavriliu)

CAZUL GORBUNOV
Procesul în care Serghei Gorbunov este judecat pentru tâlhărie a fost amânat ieri de magistraţii Judecătoriei Deva. Motivul amânării îl constituie faptul că nici unul din cei trei martori citaţi nu s-a prezentat în faţa instanţei. Pe de altă parte, nici raportul de expertiză ADN realizat la IML, la solicitarea avocatului lui Gorbunov, nu a ajuns încă  la Judecătoria Deva. Astfel, termenul următor a fost stabilit pentru 27 aprilie.

TREI DINTR-UN FOC
Trei maşini aparţinând aceluiaşi proprietar şi folosite ca taximetre au fost incendiate în noaptea de duminică spre luni la Timişoara. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili vinovaţii în acest caz. Conform poliţiştilor timişeni, în urma incendiului de pe Strada Cloşca nu s-au înregistrat victime, însă două dintre autoturismele incendiate au ars în totalitate, al treilea fiind parţial avariat. La faţa locului a fost găsit un bidon de şase litri în care se mai afla benzină.

MORT PE ŞANTIER
Un muncitor din Mihail Kogălniceanu a murit în noaptea de duminică spre luni într-un incendiu puternic. Flăcările au cuprins baraca în care muncitorul dormea, alţi trei bărbaţi cazaţi în aceeaşi baracă reuşind să se salveze. Potrivit ISU Constanţa, incendiul a izbucnit în jurul orei 01:00 cel mai probabil de la o ţigară uitată aprinsă.

A NĂSCUT LA BAR
O femeie a născut într-un bar din municipiul Satu Mare, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean (SJ). Nou-născutul e o fetiţă care avea la naştere 2,3 kg, mama şi fiica fiind internate la spital. Mama fetiţei este cunoscută ca o persoană fără adăpost, suferă de TBC pulmonar, are un picior amputat în urma unei tentative de sinucidere şi  peste câteva zile va fi transferată la Spitalul de Pneumoftiziologie.

ZIUA ACADEMIEI

Academia Română va împlini 143 de ani la 2 aprilie, printr-o adunare generală a membrilor la sediul instituţiei. Joi, de la ora 10:00, în aula Academiei Române va avea loc adunarea generală a membrilor Academiei, cu prilejul aniversării instituţiei. La 1/13 aprilie 1866, prin decretul dat de Locotenenţa domnească, s-a întemeiat Societatea Literară Română, devenită, în 1867, Societatea Academică Română. De atunci, Academia Română a primit în rândul membrilor ei mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, înscrise în istoria naţională şi internaţională.

×
Subiecte în articol: observator