4 aprilie 2009
MAREA DEBARASARE
Românii sunt invitaţi astăzi să scape de vechiturile electrice şi electronice din casă, într-o nouă ediţie a campaniei Marea debrasare. Ministerul Mediului şi organizaţiile colective Environ, Ecotic şi Recolamp, mobilizează şi susţin primăriile din 82 de oraşe şi de sate din judeţele Vâlcea, Neamţ şi Ilfov, în acţiunea de colectare. Indiferent că este vorba de aparate de uz casnic, de echipamente informatice şi de comunicaţii, de aparatură uzată sau defectă de iluminat, acestea vor putea fi scoase de oameni în faţa casei, a blocului sau în locurile special anunţate de primăriile localităţilor respective.
POLUARE PE DUNĂRE
Dunărea a fost poluată cu produs petrolier vineri dimineaţă, în zona oraşului Cernavodă, pata de poluare întinzându-se pe o suprafaţă de câteva sute de metri. Potrivit Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral, poluarea a fost descoperită de către angajaţi ai direcţiei, la kilometrul 300 al fluviului, iar pata de produs petrolier se întinde pe câteva sute de metri. Angajaţii DADL au intervenit în zona afectată şi au împrăştiat 140 de kilograme de substanţe absorbante. Conform sursei citate, inspectorii DADL au monitorizat cu o şalupă rapidă cursul de apă, în aval, pe o distanţă de 15 kilometri, şi au constatat că nu mai sunt urme de produs petrolier.
Citește pe Antena3.ro