x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

23 Apr 2009   •   00:00

23 aprilie 2009

ALBERT, LA BUCUREŞTI
Prinţul Albert al II-lea de Monaco (foto) soseşte astăzi la Bucureşti, într-o vizită oficială de două zile, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Programul prinţului include o deplasare în Delta Dunării şi întâlniri cu oficialităţile din Tulcea, informează Preşedinţia. Potrivit sursei citate, cei doi vor avea convorbiri oficiale, în cadrul cărora "se vor referi la dinamizarea dialogului politic între România şi Principatul Monaco, precum şi la diversificarea domeniilor de cooperare dintre cele două state".

DE LA SAT LA ORAŞ
Profesorii care au obţinut cel puţin media 7 la examenul de titularizare se vor putea transfera din mediul rural în mediul urban, dar şi invers, potrivit unei OU adoptată ieri de Executiv. "Este o încercare de a pune pe picior de egalitate pe cei care s-au titularizat cu aceeaşi medie", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în şedinţa de Guvern. (E.M.)

BOTOŞANI
Circa 25 de pietre funerare de pe unele morminte aflate în Cimitirul Evreiesc din Botoşani au fost distruse. Potrivit preşedintelui Comunităţii Evreieşti din Botoşani, David Iosif, pietrele funerare au fost distruse cu o rangă metalică. "Nu sunt semne care să ne arate că este un gest antisemit, pentru că nu am găsit alte urme şi inscripţii. Cred că este vorba de nişte tineri care au fost cuprinşi de aburul alcoolului", a afirmat Iosif.

CLUJ NAPOCA
Un agent de pază din cadrul Direcţiei Judeţene de Pază şi Protecţie a CJ Cluj a murit după ce s-a împuşcat în cap. Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce bărbatul era de serviciu. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat că agentul avea 49 de ani şi că motivul sinuciderii ar fi problemele financiare. (L. A.)

SRI
Dosarul foştilor generali ai SRI va fi judecat în şedinţă secretă. Motivul invocat de procurorul de şedinţă în faţa magistraţilor Instanţei Supreme a fost acela că la dosar se află documente ce privesc siguranţa statului. Foşti generali din cadrul SRI sunt acuzaţi că au făcut afaceri cu RA-APPS folosindu-se de informaţii din CSAT.

ROAMING
De la 1 iulie, tariful unui SMS în roaming va fi limitat la 11 eurocenţi, faţă de 29 de eurocenţi în prezent. PE a stabilit ieri un nou pachet legislativ care prevede şi ca traficul de date în roaming să fie taxat cu max. 1 euro/MB. Tarifele pentru convorbirile iniţiate în roaming trebuie să coboare la 43 eurocenţi/minut pentru apeluri iniţiate şi 19 eurocenţi pentru cele primite. (A.R.)

STATI, TOT ÎN AREST
Omul de afaceri moldovean Gabriel Stati şi asociatul său Aurel Marinescu rămân în arest. Curtea de Apel din Republica Moldova a respins ieri cererea înaintată de avocatul omului de afaceri pentru eliberarea acestora din arest, a relatat Interfax. Stati a fost reţinut la 8 aprilie la Odesa, în Ucraina, şi a fost extrădat joia trecută, fiind interogat în aceeaşi zi, împreună cu Marinescu. Cei doi sunt acuzaţi de organizarea de proteste în masă pentru uzurparea puterii. (M.F.M.)

VASLUI
O educatoare din Vaslui riscă să ajungă după gratii, după ce la începutul anului a bătut crunt un copil de 5 ani. Femeia a fost trimisă în judecată de procurorii bârlădeni, pentru comportament abuziv. Educatoarea a lovit un copil cu capul de masă, pe motiv că se certa cu un coleg. Părinţii au sesizat imediat Poliţia. În urma incidentului, băiatul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism cranio-facial. (Ana Ionaşcu)

PORUMBEII VINOVAŢI
Porumbeii ar putea fi vinovaţi de accidentul produs marţi pe DN 6 şi soldat cu decesul a patru persoane. "În momentul descarcerării persoanelor accidentate a fost găsit pe umărul şoferului un porumbel viu, iar la picioarele acestuia alţi doi porumbei morţi, ceea ce conduce la concluzia că accidentul ar fi putut fi provocat ca urmare a distragerii atenţiei conducătorului auto de porumbeii ce se aflau liberi în autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Giurgiu, Mirela Gheţa. În autoturism nu a fost găsită nici o colivie.

TRAFIC MEHEDINŢI
Traficul rutier pe drumul judeţean DJ 607 C, care traversează de la Geoparcul "Platoul Mehedinţi", a fost închis ieri. Din acest motiv, vreme de 40 de zile circulaţia către sau din cinci localităţi se va realiza pe rute ocolitoare. Măsura a fost luată pentru a permite constructorilor să reabiliteze două poduri rutiere din zonă. (D. Stoichiţa)

CENTRUL ISTORIC
Primăria Capitalei va rezilia săptămâna viitoare, pe cale amiabilă, contractul privind reabilitarea Centrului Istoric, încheiat cu firma spaniolă Sedesa, motivul fiind întârzierea lucrărilor, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. În şase ani, din cele 14 străzi ce ar fi trebuit reabilitate cu finanţări din fonduri structurale au fost finalizate doar patru. Contractul prevede finanţări de la BEI (7,3 milioane euro), Guvernul Olandei (1,8 milioane euro) şi Primărie (9,1 milioane euro).

CHIŞINĂU
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a validat aseară alegerile parlamentare din 5 aprilie câştigate de comunişti. Decizia a venit după ce, în încercarea de "a farda" presupusa fraudă electorală, Vladimir Voronin a cerut Curţii să dispună renumărarea voturilor. Potrivit Opoziţiei, Curtea Constituţională a comis o ilegalitate, de vreme ce Curtea de Apel Chişinău nu s-a pronunţat încă asupra contestaţiei privind fraudarea alegerilor. (V.C.)

×
Subiecte în articol: observator