x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

27 Oct 2009   •   00:00

27 octombrie 2009



SALĂ DE OPERAŢIE HIBRID
O sală de operaţie hibrid, prima de acest gen din România, a fost inaugurată ieri la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Potrivit medicilor ieşeni, sistemul reprezintă "cel mai nou echipament de angiografie cu cele mai inovatoare tehnologii medicale, robotice şi de soft", care va permite tratarea a peste 80% din pacienţii cu probleme cardiovasculare. Dotările recomandă folosirea sistemului în cardiologie intervenţională, proceduri hibride, proceduri generale vasculare, electrofiziologie şi proceduri structurale ale inimii.

PROCES CÂŞTIGAT
Ministerul Economiei (ME) este obligat să comunice reprezentanţilor Greenpeace România lista locurilor pretabile la construirea unor centrale nucleare. Reprezentanţii Greenpeace anunţă că au câştigat procesul intentat Ministerului Economiei pe această temă. Ecologiştii au cerut în martie "lista celor o sută de locaţii care au fost evaluate pentru construirea de noi centrale nucleare în România, punându-se accent pe cele zece locaţii care se pretează la astfel de construcţii şi pe cele două locaţii considerate a fi preferate", iar ministerul nu le-a oferit nici un răspuns.

MITING LA METROU
Sindicaliştii din cadrul Metrorex încep protestele de stradă. Aceştia vor organiza joi un miting în faţa Ministerului Transporturilor, urmat de un marş spre Ministerul Finanţelor. Decizia a fost luată ieri, după discuţiile cu administraţia Metrorex. Contractul Colectiv de Muncă la nivel Metrorex a expirat la 1 septembrie 2009, iar Bugetul de venituri şi cheltuieli Metrorex pe 2009 nu a fost aprobat, arată Uniunea Sindicatului Liber Metrou, într-un comunicat de presă. Acţiunile de protest vor avea loc între orele 11:00 şi 13:00.


×
Subiecte în articol: observator