x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

06 Oct 2010   •   00:00

6 octombrie 2010

ŞTEFAN TOMICI, CAMPIONUL JUNIOR
Ştefan Tomici, dublul campion naţional la şah, multiplu medaliat al turneelor de şah, membru al Clubului de Excelenţă al Fundaţiei Dan Voiculescu, a participat la turneul de şah "Trofeul Marghita". Tânărul şahist, campionul naţional al categoriei de 14 ani, a avut o comportare meritorie, terminând pe locul 5, reuşind o remiză cu câştigătorul turneului, cunoscutul maestru internaţional Codruţ Florescu, din Deva. Ca urmare a acestui punctaj, Ştefan Tomici a primit diploma pentru cel mai bun junior din concurs. Tot la Marghita, şahistul bucureştean a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de dezlegări, secţiune la care în 2009 a fost campion naţional la juniori. Visul lui este ca în acest an să obţină trofeul la Campionatul Mondial individual de şah pentru juniori organizat în această lună, în Grecia. În îndeplinirea acestui deziderat îi este alături Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care i-a oferit fondurile necesare participării la turneul bihorean de şah şi pregătirii pentru competiţia din toamnă.

COMEMORARE LA DOROHOI
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România organizează joi, 7 octombrie, în municipiul Dorohoi, manifestările de comemorare a 70 de ani de la Pogromul antievreiesc, Dorohoi - 1940. Potrivit unui comunicat al federaţiei, manifestările de comemorare sunt focalizate asupra dimensiunilor istorice, educaţionale şi culturale. Principalele momente vor fi: ceremonia religioasă şi depuneri de coroane de flori la Cimitirul evreiesc din Dorohoi, în memoria evreilor ucişi în acest Pogrom. Serviciul religios va fi susţinut de Prim Rabin Sorin Şlomo Rosen. De asemenea, la Teatrul din
municipiul Dorohoi, cu începere de la ora 16:00, va avea loc sesiunea de comunicări "Începuturile Holocaustului în România - Pogromul antievreiesc de la Dorohoi, 1 iunie 1940", cu participarea unor prestigioşi cercetători în domeniul de referinţă, istorici, sociologi, cadre didactice, precum şi un număr important de specialişti din Israel.

×
Subiecte în articol: observator