x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator STOCKHOLM ŞI HAMBURG/Primele "Capitale verzi europene"

STOCKHOLM ŞI HAMBURG/Primele "Capitale verzi europene"

25 Feb 2009   •   00:00

Capitala Suediei, Stockholm, şi oraşul german Hamburg sunt primele oraşe câştigătoare ale premiului Capitala verde europeană pentru 2010 şi 2011.



"Felicit Stockholmul şi Hamburgul pentru eforturile lor de a da prioritate mediului şi calităţii vieţii. Patru din cinci europeni trăiesc acum în zone urbane şi iată de ce provocările pentru mediu cu care se confruntă societatea noastră sunt şi mai evidente. Prin măsurile de limitare a poluării aerului, de reducere a nivelului de congestionare a traficului şi de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, cele două oraşe pot acţiona ca modele pentru restul Europei", a spus comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas. Cu o populaţie de 800.000 de locuitori, Stockholmul şi-a stabilit obiectivul de a deveni un oraş fără combustibili fosili până în anul 2050. 95% din locuitori trăiesc la cel mult 300 de metri de zone verzi. Hamburg are 1,8 milioane de locuitori şi şi-a propus ca obiectiv reducerea nivelului emisiilor de dioxid de carbon din 1990 cu 40% până în 2020 şi cu 80% până în 2050. În comparaţie cu anul 1990, nivelul emisiilor de CO2/locuitor a scăzut în Hamburg cu 15%, energia economisită ajungând la 46.000 MWh pe an. Pentru a fi desemnate capitale verzi europene au concurat 35 de oraşe, iar în final au fost selecţionate opt oraşe: Amsterdam, Bristol, Copenhaga, Freiburg, Hamburg, Münster, Oslo şi Stockholm.

×
Subiecte în articol: verde!