Portalul de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie, anunță reprezentanții STS.
Potrivit STS, specialiștii care au dezvoltat sistemul informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență a Guvernului României.
Reprezentanții STS au câteva precizări pentru persoanele care intenționează să-și descarce certificatul COVID.
„Certificatul este gratuit. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților. Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail. La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări”, au explicat reprezentanții STS.
Pentru informații privind emiterea și utilizarea certificatelor, a fost deschis un call center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obținut pe hârtie prin intermediul primăriei, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
(sursa: Mediafax)