x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studenţii criminali – opt ore de audieri

Studenţii criminali – opt ore de audieri

18 Aug 2009   •   00:00
Studenţii criminali – opt ore de audieri

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, studenţii medicinişti acuzaţi că l-au omorât şi tranşat pe Trifu Shrott, au fost aduşi ieri dimineaţă la Parchet. Timp de opt ore, procurorii au încercat să afle noi detalii despre celebra crimă petrecută în că­minul de la Medicină în urmă cu două săptă­mâni.

Conform avocaţilor lui Sergiu Florea, tânăra Carmen Bejan a făcut o declaraţie-şoc: avea nevoie de bani ca să-şi pună implanturi mamare din silicon şi să-şi plătească examenele restante.

În urma audierilor de ieri, care au durat aproape 8 ore, procurorii au decis să îi schimbe acuzaţia adusă fetei, din complice în autor al omorului din căminul de la Medicină. Mai mult, amândoi vor fi cercetaţi şi pentru profanarea cadavrului bărbatului de 65 de ani. De săptămâna trecută, un alt avocat o reprezintă pe tânăra acuzată.

Noul apărător al studentei a anunţat deja că fata îşi va schimba declaraţia şi va susţine că Sergiu Florea este cel care l-a ucis pe Trifu Shrott. Audierile s-au încheiat după ora 17:00 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Carmen Bejan şi Sergiu Florea au fost audiaţi de procurori a­proa­pe opt ore. Studenta şi-a schimbat ieri de­claraţiile, fapt confirmat şi de avocaţii băiatului.

Carmen neagă declaraţiile anterioare şi susţine că Sergiu Florea este ucigaşul. "Carmen Bejan avea nevoie de bani. Voia să îşi pună im­planturi cu silicon şi avea multe examene restante", au declarat avocaţii lui Sergiu Florea. Cei doi trebu­iau puşi faţă în faţă pentru a li se confrunta versiunile, însă au fost audiaţi separat, la cererea fetei.

Avocaţii lui Sergiu Florea susţin că o posibilă confruntare  ar putea avea loc peste două săptămâni. Aceiaşi apărători ai studentului susţin că fata ar fi refuzat testul cu poligraful motivând că este foarte obosită şi stresată.

×
Subiecte în articol: observator crima timisoara