x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Piteşti ­ Sibiu a fost finalizat

Studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Piteşti ­ Sibiu a fost finalizat

de Elena Stan    |    22 Oct 2008   •   00:00

Studiul de fezabilitate pentru construirea tronsonului de autostradă Piteşti ­ Sibiu a fost finalizat, urmând ca lucrările să înceapă cel mai târziu la 1 octombrie 2009, a declarat Ludovic Orban, ministrul Transporturilor.



Oficialul a declarat că licitaţia pentru atribuirea lucrărilor va fi organizată până la sfârşitul lunii decembrie a acestui an. "Astăzi, tronsonul Piteşti ­ Sibiu are studiu de fezabilitate şi vom demara până la sfârşitul lunii decembrie procedurile de licitaţie astfel încât să putem să emitem ordinul de începere a lucrărilor cel mai târziu la data de 1 octombrie 2009. Sunt proceduri de licitaţie, iar soluţia de finanţare este contract de concesiune cu finanţarea asigurată de consorţiul care va câştiga licitaţia, cu rambursare nu de la bugetul de stat, ci din fondul care este încasat de constructorul care primeşte autostrada în administrare pe o perioadă care se va negocia între 20 şi 30 de ani", a declarat Ludovic Orban la inaugurarea pasajului subteran de la Bascov, care face legătură între centura ocolitoare a Piteştiului, parte a Autostrăzii Bucureşti ­ Piteşti, cu DN 7 şi DN 7 C.

Ministrul Transporturilor a inaugurat miercuri pasajul subteran din localitatea argeşeană Bascov, aflată în apropierea municipiului Piteşti, urmând să meargă la Primăria Curtea de Argeş, unde se va întâlni cu oameni de afaceri din zonă, pentru a discuta despre proiectul culoarului IV de autostradă, Piteşti ­ Sibiu.

×
Subiecte în articol: romania