x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suceava / Frigul face victime

Suceava / Frigul face victime

de Ovidiu Ciutescu    |    30 Dec 2008   •   00:00

Frigul a făcut primele victime în municipiul Suceava, două persoane fiind găsite decedate din cauza hipotermiei.



Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit fără suflare, luni, pe scara unui bloc din Suceava. Un alt bărbat, de aceeaşi vârstă, a fost găsit mort lângă anexa unei gospodării din municipiul Suceava, unde acesta lucra cu ziua, informează Agerpres. Potrivit Ambulanţa Suceava, ambele persoane decedate erau oameni ai străzii.

×
Subiecte în articol: romania