x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sunetul sirenelor a marcat 28 de ani de când Timişoara a devenit 'primul oraş liber de comunism din România'

Sunetul sirenelor a marcat 28 de ani de când Timişoara a devenit 'primul oraş liber de comunism din România'

20 Dec 2017   •   14:30
Sunetul sirenelor a marcat 28 de ani de când Timişoara a devenit 'primul oraş liber de comunism din România'

Sunetul sirenelor a marcat, în mijlocul zilei de miercuri, momentul declanşării grevei generale din decembrie 1989 şi proclamarea Timişoarei ca primul oraş liber din România. 

Pe 20 decembrie 1989, la Timişoara s-a înfiinţat Frontul Democrat Român (FDR), care a lansat chemarea la continuarea şi extinderea grevei generale declanşate deja în oraş. Comandamentul Revoluţiei din Timişoara s-a instalat în sediul Operei, iar din balconul acesteia se ţineau discursuri cu scopul însufleţirii maselor şi convingerii lor să continue lupta pentru libertate. 

Primul preşedinte al FDR, Lorin Fortuna, relata pentru AGERPRES că, pe 20 decembrie 1989, ''Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei, transformându-se într-un oraş liber în marea închisoare care devenise, în acele zile, România''. 

În acea zi, în jurul orei 15,00, odată cu constituirea Frontului Democrat Român (FDR) şi a alegerii organelor de conducere de către demonstranţii prezenţi în Piaţa Operei, la Timişoara s-a declanşat Revoluţia Română din Decembrie 1989, care a avut ca obiective fundamentale îndepărtarea de la conducerea ţării a lui Nicolae Ceauşescu şi a apropiaţilor săi, democratizarea României prin restabilirea drepturilor fundamentale ale omului, încălcate de fostul regim comunist-ceauşist, judecarea şi condamnarea tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de reprimarea sângeroasă a revoltei timişorene şi de sprijinirea familiei Ceauşescu, precum şi integrarea României în rândul ţărilor civilizate democrate. 

În Piaţa Operei se adunaseră peste 200.000 de timişoreni care scandau lozinci anticeauşiste ''Să fie judecat pentru morţii din Banat!'', ''Jos tiranul!'', ''Armata e cu noi!'', ''Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!'', ''Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!''. 

Miercuri seara, în Piaţa Victoriei (Operei) va avea loc un program dedicat Revoluţiei de la Timişoara, care se va încheia cu un concert rock, în cadrul evenimentului ''Rock pentru Revoluţie'', dedicat eroilor martiri. Vor participa trupele Phoenix, Pro Musica şi Vest Phoenix Cover. AGERPRES

×