Liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu, acuză că asupra greviştilor din învăţământ se fac presiuni. Paul Rusu spune că în câteva şcoli din judeţ nu a fost permis accesul liderilor de sindicat, la uşile unităţilor de învăţământ fiind aduşi jandarmi şi poliţişti.
"În această dimineaţă, la Liceul "Horea" din municipiul Deva au fost trimişi jandarmi, care să interzică accesul liderilor de sindicat în şcoală. La Vulcan, cinci poliţişti au refuzat să o lase pe lidera de sindicat să intre în liceu, iar la Bucurescii Bradului chiar directorul unităţii de învăţământ a a făcut presiuni asupra liderului de sindicat.
Mai mult, presiunile au început încă de săptămâna trecută, atunci când mai multor profesori li s-a spus că listele cu persoanele care au obţinut gradaţii de merit nu sunt finalizate, deşi ele sunt deja publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Există secretari de şcoală cărora li s-a spus că de la toamnă nu vor mai avea loc de muncă dacă vor adera la grevă. Abia acum înţeleg ce a vrut să spună aseară ministrul FUNEBRIU, când declara că bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale".
Mai mult de 90 la sută dintre cadrele didactice din judeţul Hunedoara au fost de acord să intre în grevă. Deocamdată nu se cunoaşte numărul exact de profesori care au intrat efectiv în grevă în judeţ. Aceste cifre vor fi cunoscute în cursul după-amiezii.